RO EN
Coșul este gol

CEMACON: Prelungire a mandatului lui Liviu Stoleru la conducerea companiei

Liviu Stoleru va mai conduce operatiunile producatorului de caramida Cemacon inca patru ani, dupa ce actionarii societatii i-au prelungit recent mandatul. Liviu Stoleru a preluat managementul firmei in 2010, in numai trei ani Cemacon dublandu-si cifra de afaceri, pana la 48 milioane de lei in 2013. De asemenea, in aceeasi perioada cota de piata a societatii a crescut de la 6% la 16% si numarul de distribuitori ai acesteia s-a marit de 15 ori. Anul trecut, Cemacon si-a atins toate tintele propuse: crestere cu 38% a cifrei de afaceri, vanzari cantitative cu 35% mai mari, o profitabilitate operationala de 19% si diminuarea pierderilor totale cu 67% fata de 2012. "In urma cu patru ani acceptam provocarea de a restructura din temelii Cemacon. Am reusit sa transform o intreprindere «prafuita» intr-o companie cu totul noua, flexibila si inovatoare. Le multumesc actionarilor pentru sustinere si incredere si colegilor pentru efort si initiative", a declarat Liviu Stoleru, director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Cemacon.
Pentru urmatorii patru ani, managerul si-a propus sa extinda, in continuare, compania, obiectivul fundamental fiind reprezentat de dublarea cifrei de afaceri.
Cemacon a reusit anul trecut sa utilizeze fabrica la un nivel record, de 88% din capacitate, in timp ce media pietei se situeaza in jur de 60%. Performanta operationala a permis renegocierea pachetului de credite contractate de companie si reorganizarea financiara a acesteia. In 2013, in actionariatul companiei a intrat fondul de investitii finlandez KJK Fund II, dovedind potentialul business-ului. Rezultatele companiei au reusit sa convinga creditorul sa accepte restructurarea pachetului de credite si sa-l reduca la o forma sustenabila din activitatea principala a companiei. Una dintre solutii a fost o premiera in mediul de business din Romania. Banca a cesionat 12 milioane de euro din datorie catre un fond de investitii din Olanda, care are posibilitatea sa transforme suma in actiuni in cadrul Cemacon. Procesul de reorganizare financiara se va incheia anul acesta, ceea ce, coroborat cu rezultatele estimate, va face ca societatea sa obtina din nou profit net pozitiv la sfarsitul lui 2014.
In primele trei luni ale anului in curs, Cemacon a obtinut o cifra de afaceri de 7 milioane de lei, mai mare cu 7% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar veniturile operationale au crescut cu 40%. Pana la sfarsitul anului, compania si-a propus o crestere cu 31% a incasarilor fata de 2013 si un profit operational cu 28% superior.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter