RO EN
Coșul este gol

BENCOMP continua investitiile la fabrica din Buzau si deschide o unitate la Arad

O noua investitie intr-o fabrica de usi din lemn compozit la Buzau este programata pentru anul viitor. Dupa investitia de doua milioane de euro in dublarea capacitatii de productie a fabricii din Buzau, BENCOMP, cel mai mare producator de profile de lemn compozit (WPC) din Romania, va investi in 2023 intr-o noua fabrica la Arad. Valoarea investitiei in noua unitate de faina si brichete din lemn de la Arad este estimata la 10.010.766 lei (peste doua milioane de euro).
De asemenea, continua investitiile la fabrica BENCOMP din Buzau, unde, datorita majorarii capacitatii de productie de profile din lemn compozit, echipa va creste, ajungand la 100 persoane. Pentru acest an sunt programate la fabrica BENCOMP din Buzau investitii de aproximativ 300.700 lei in noi utilaje, energie verde, creare de noi locuri de munca.
 
Cel mai mare exportator din Sud-Estul Europei
In prezent, la fabrica BENCOMP din Buzau se produc lunar peste 300 de tone de profile din lemn compozit, pentru care se utilizeaza peste 270 tone de deseuri din lemn si din mase plastice. La acestea se adauga aprox. 10% aditivi care potenteaza calitatile naturale ale lemnului si pe cele de durabilitate ale plasticului. Datorita valorificarii deseurilor, produsele BENCOMP sunt sustenabile si ecologice, mai rezistente si mai usor de intretinut in timp decat lemnul clasic.
BENCOMP este principalul exportator din Europa Centrala si de Sud-Est de profile din lemn compozit si apreciaza ca pozitia sa se va consolida odata cu finalizarea celor doua investitii majore.
 
O noua investitie in 2024, la Buzau
In 2024, BENCOMP doreste sa intre pe piata usilor de lemn compozit, devenind astfel primul producator din tara. Fabrica se va construi la Buzau in urma unei investitii de 5.500.627 de lei. “Productia de usi va satisface o alta nevoie de reciclare, cea a deseurilor de PVC, un material care in mare parte ajunge in prezent la groapa de gunoi”, spune Cristina Isabela Bene, actionar majoritar BENCOMP.
 
 
Provocarile actuale
„Bencomp e lider inca din anul 2012 datorita calitatii produselor si a investitiilor constante pe care le realizeaza in modernizarea si diversificarea productiei. Printre provocarile majore cu care ne confruntam se numara cererea de materiale reciclate tot mai mare si oferta (disponibilul) nesatisfacatoare, astfel ca preturile au crescut semnificativ. La acestea se adauga si scumpirile energiei electrice si a aditivilor, etc. Ca urmare, provocarea cea mai mare pentru BENCOMP a fost si este sa mentina un ritm constant de aprovizionare cu materii prime care sa-i asigure continuitate in productie. Am avut scurte perioade cu sincope in aprovizionare, dar prin efortul sustinut al intregii echipe, furnizarea comenzilor catre clientii nostri nu a fost afectata” declara Cristina Isabela Bene, actionar majoritar BENCOMP.
 
Colectarea selectiva, un imperativ
Vanzarile BENCOMP au crescut constant, tot mai multi clienti apreciind avantajele utilizarii profilelor din lemn compozit fabricate la Buzau, adauga Cristina Isabela Bene. Aceasta puncteaza ca este nevoie urgenta de cresterea gradului de constientizare a populatiei pentru reciclarea selectiva. Cu atat mai mult cu cat folosirea acestui produs revolutionar contribuie la salvarea padurilor autohtone prin crearea unor produse ecologice mai rezistente si mai usor de intretinut in timp decat lemnul clasic.
 
Cifra de afaceri in crestere
Bencomp a incheiat anul 2022 cu o cifra de afaceri de aprox. 28,8 milioane de lei. Pentru 2023, compania estimeaza o crestere a vanzarilor cu 18% fata de anul precedent, pana la nivelul de 34 milioane de lei.
Profilele din lemn compozit produse la fabrica BENCOMP din Buzau sunt exportate in Bulgaria, Republica Moldova, Belgia, Spania, Anglia, Grecia, Ungaria, Qatar, Italia si Franta. BENCOMP este cel mai mare producator de profile WPC din Sud-Estul Europei si din zona Balcanica. Clientii companiei activeaza in principal in constructii, HORECA si comert. BENCOMP are o retea extinsa de distributie, formata din revanzatori (marile depozite de materiale de constructii, DIY) si colaborari cu arhitecti si ingineri constructori.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter