Portofoliul de produse promovate de Ariston include centrale termice in condensare, boilere electrice, aparate de aer conditionat si panouri solare, comercializate sub marcile Ariston, Chaffoteaux si ELCO , in 2017 cele mai solicitate fiind boilerele electrice (la care s-a consemnat cel mai mare volum al vanzarilor) si centralele termice (avand cel mai important procent din cifra de afaceri). Compania a inregistrat o evolutie pozitiva a activitatii in 2017, cu o crestere de circa 30% a rulajului fata de anul anterior, in timp ce, pentru anul in curs, mizeaza pe o noua majorare, avand in vedere trendul pietei si interesul crescut manifestat pentru sistemele de incalzire eficiente si economice. “Ascensiunea pietei locale de centrale termice este influentata, pe de o parte, de cererea celor ce dezvolta proiecte rezidentiale noi, iar pe de alta parte, de cea rezultata din debransarile de la sistemul centralizat de incalzire. Dintr-o alta perspectiva, introducerea unor masuri precum eliminarea subventiilor pentru incalzire ar avea un impact pozitiv asupra pietei de centrale termice, in sensul in care, daca subventiile ar fi eliminate, facturile ar putea creste cu peste 30%, ceea ce ar determina consumatorii sa opteze pentru instalarea propriilor centrale. Cert este ca piata evolueaza dinamic, iar responsabilitatea producatorilor de sisteme de incalzire este de a raspunde noilor cerinte cu produse inovatoare, in masura sa satisfaca nevoi tot mai specifice, precum cele referitoare la costuri reduse, consum mic, randament ridicat etc. Ariston a inceput anul 2018 cu mai multe proiecte de consolidare a brandului, precum si de standardizare a serviciilor ante- si post-vanzare, oferite prin intermediul retelei de parteneri. De asemenea, avem in plan lansarea de noi produse ce incorporeaza functii performante - cu accent pe economie - si vom continua sa investim in dezvoltarea brandului ELCO, cu scopul de a raspunde cererilor de instalare a cazanelor in condensare pentru aplicatiile comerciale, industriale sau rezidentiale mari”, a declarat Catalin Draguleanu, Country Manager al Ariston Thermo Romania.
Vanzarile de centrale vor creste indiferent de sectorul care va genera cererea
Potrivit informatiilor disponibile pana in prezent, in 2017 piata de centrale termice a fost sustinuta atat de constructiile de locuinte noi, care au fost prevazute cu centrale termice pe gaz, cat si de inlocuiri si debransari de la sistemul centralizat de incalzire. Consumatorii romani – persoane fizice opteaza pentru produse cu un grad tehnologic ridicat, eficienta sporita si costuri reduse, la fel ca si dezvoltatorii, care doteaza spatiile pe care le construiesc cu solutii tot mai performante. Toate acestea au contribuit semnificativ la cresterea vanzarilor de sisteme de incalzire pentru aplicatii comerciale, industriale si rezidentiale mari, cum este si cazul marcii ELCO, de la Ariston. “Credem ca intervalul 2018-2020 va fi marcat de o tendinta de crestere a pietei de profil, influentata, pe de o parte, de situatia CET-urilor din tara privind costurile gigacaloriei si, pe de alta parte, de comportamentul de consum al utilizatorilor romani. Inlocuirile de centrale vor fi tot mai dese, ca urmare a necesitatii de a schimba vechiul sistem de incalzire cu unul nou, performant si tehnologizat. In acelasi timp, piata cazanelor comerciale a inregistrat, la randul sau, cresteri constante, iar dinamica activitatii de constructii pe acest segment se va accelera in 2018, determinand o cerere puternica pentru sistemele de incalzire dedicate spatiilor mari. In acest context, anticipam o crestere a comenzilor pentru produsele ELCO destinate cladirilor de birouri. In 2017, tot mai multi utilizatori s-au indreptat catre modelele de centrale termice inteligente, care au la baza tehnologii prin care pot fi controlate de la distanta. Pentru a veni in intampinarea acestor cereri, in 2017 Ariston Thermo Romania a lansat noua gama de produse One, formata din trei modele de centrale termice pe gaz - Alteas One, Genus One si Clas One -, cu puteri de 24, 30, respectiv 35 KW. One a adus pe piata locala si o noutate prin introducerea modelului Alteas One, un model incadrat ȋn clasa energetica A+, datorita accesoriului de termoreglare Cube si aplicatiei Ariston NET integrate. Centrala Alteas One a fost foarte bine primita pe piata si credem ca acest lucru se va intampla si in 2018”, a incheiat Catalin Draguleanu. Informatii suplimentare, la www.ariston.com/ro