In 2011, piata materialelor pentru izolatii a continuat trendul descrescator consemnat in ultimii doi ani, fiind estimata, in prezent, de majoritatea companiilor din domeniu, la aproximativ 220 milioane de euro, din care sectorul materialelor termofonoizolante reprezinta circa 65%, respectiv 143 milioane de euro. Cel mai dinamic segment este reprezentat de vanzarile de polistiren expandat, avand o cota de peste 50% din total. Desi piata vatei minerale a scazut in 2010, din punct de vedere al cantitatilor comercializate, pe termen mediu si lung aceasta prezinta un potential de crestere evaluat la peste 10% pe an. In continuare, evolutia domeniului materialelor pentru izolatii va depinde de programul guvernamental de reabilitare termica a cladirilor. Primele rezultate ale implementarii acestuia au putut fi vizibile in anul 2009, insa, in 2010, fondurile alocate s-au redus la mai putin de jumatate, pana la 35 milioane de euro, tendinta de diminuare accentuandu-se si in cursul lui 2011. Potrivit studiilor unor companii furnizoare de polistiren, potentialul pietei de reabilitari termice cu ajutor guvernamental are o valoare de aproximativ 7 miliarde euro.
In pofida faptului ca piata izolatiilor nu a dat semne de revigorare in primele luni ale anului in curs, managerii celor mai importante firme din domeniu estimeaza ca domeniul termo-fonoizolatiilor va inregistra un ritm anual de crestere de 10%-12% in perioada 2011 - 2012, in timp ce piata polistirenului (expandat si extrudat) se va majora cu 14%-15% pe an. Din punct de vedere al potentialului, studii provizorii indica faptul ca valoarea sectorului de vata minerala ar putea spori pana la 150 milioane de euro, in timp ce, datorita necesitatii de implementare a programului de reabilitare termica, segmentul de polistiren s-ar putea situa la 350 milioane de euro. In Romania, productia de materiale pentru izolatii este concentrata in cateva regiuni din Bucuresti - Ilfov si judetele Covasna, Buzau, Prahova, Dambovita, Cluj, Mures, Salaj, Neamt si Constanta. Capacitatile totale de productie de polistiren expandat (EPS), operationale la nivel national, insumeaza circa 8 milioane de metri cubi, depasind cu mult cererea. Totusi, exista companii care continua sa investeasca in constructia altor fabrici de polistiren. In acest context, in cazul in care piata nu va functiona la potential maxim in urmatorii ani, este posibil ca mai multi producatori de dimensiuni mici si medii sa renunte la activitatile specifice. La finele anului trecut, pe plan national existau peste 60 de fabrianti de EPS. In ceea ce priveste celelalte materiale de baza, comparand consumul mediu din Romania cu acela din UE-27, se poate concluziona faptul ca gradul de utilizare a vatei minerale de sticla are cel mai mare potential de crestere (consumul fiind de trei ori mai mic in tara noastra), urmata de vata bazaltica, aceasta fiind de doua ori mai putin folosita la nivel national.
Informatii suplimentare referitoare la piata izolatiilor si activitatea celor mai importante companii cu activitati in domeniul respectiv pot fi lecturate in editia curecta a revistei Agenda Constructiilor. Click aici!