Exodul masiv al fortei de munca tinere, lipsa infrastructurii, suprataxarea muncii si birocratia excesiva se afla printre principalele probleme cu care se confrunta companiile si oamenii de afaceri din Romania. Acestea au fost exprimate public si in prezenta primului ministru Ludovic Orban, in cadrul primei sedinte din 2020 a board-ului Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii din Romania (CNIPMMR), ce a avut loc ieri, 30 ianuarie. La intalnire au participat aproximativ 80 de antreprenori si reprezentanti ai structurilor si organizatiilor IMM din toata tara.
"Printre problemele ridicate de catre antreprenori se numara, astfel, exodul masiv al fortei de munca tinere, lipsa infrastructurii ca principal obstacol in dezvoltarea business-urilor, separarea atributiilor de control din industria alimentara, reorganizarea administratiilor portuare, taxarea pe munca, infiintarea unui fond de «capital de risc» in vederea finantarii infiintarii de start-up-uri inovative, birocratia excesiva sau regandirea structurii anului scolar si a vacantelor in functie de necesitatile economice", se arata in comunicatul emis de CNIPMMR dupa eveniment.
Intalnirea a avut ca scop stabilirea prioritatilor si directiilor de actiune ale anului 2020 pentru mediul de afaceri, precum si identificarea celor mai importante probleme cu care se confrunta antreprenorii din tara.