Pe piata materialelor de constructii din Romania orientarea clientului catre cel mai mic pret in detrimentul calitatii produsului a devenit, din pacate, o obisnuinta. Realizarea investitiilor cu materiale nespecificate in proiecte, aplicarea de solutii ne-agrementate, necertificate aduc daune grave nu doar securitatii cladirilor, ci mai ales locuitorilor acestora.
Fiecare dintre cerintele fundamentale ale Legii 10/1995 privind calitatea constructiilor, armonizata cu Directiva Europeana nr. 89/106 si reactualizata prin prevederile Regulamentului 305/2011 si toate la un loc, fara o anume ierarhie a importantei lor, conduc la realizarea unor cladiri sigure, confortabile, care protejeaza mediul si permit controlul calitatii acestora pe intreaga durata de existenta a lor.
Siguranta in caz de incendiu, a doua in aceasta lista de cerinte esentiale, reprezinta o preocupare constanta a companiei Saint-Gobain Rigips, care pune la dispozitia clientilor sai o gama variata de produse incombustibile pentru pereti si tavane, precum si sisteme capabile sa reziste la actiunea focului pana la 4 ore: pereti de compartimentare neportanti rezistenti la foc, pereti pentru ghene de instalatii sau pentru lifturi, tubulaturi de ventilatie sau de evacuare gaze fierbinti, protectii de structuri metalice la foc, plafoane fixe sau demontabile, etc. Materialele produse si comercializate de Saint-Gobain Rigips Romania sunt destinate tuturor tipurilor de spatii: cladiri rezidentiale, cladiri comerciale, spatii de birouri, spitale, institutii de invatamant, spatii industriale, teatre, mall-uri etc.
Compania promoveaza pe piata romaneasca produse si solutii inovatoare, testate conform cerintelor europene, care permit obtinerea unor performante speciale. Conform Regulamentului privind Agrementul Tehnic pentru produse, procedee si echipamente noi in constructii aprobat cu Hotararea Guvernului nr. 766/1997, nu pot forma obiectul unor agremente tehnice simple descrieri sau chiar documentatii tehnice ale unor produse, fara a fi insotite de rezultate si dovezi obiective ale realizarii fizice a testarii si experimentarii lor, prin care sa se demonstreze indeplinirea cerintelor specificate.
Testate la foc in conformitate cu normele europene, adoptate si in Romania, solutiile tehnice aduc cu ele certitudinea calitatii si a sigurantei in exploatare prevazute de lege, gratie unei metode unice de testare. Clasificarea aplicata testelor, in final, dau valoarea cu care se poate opera mai departe atat in proiectare, cat si in executie, cu conditia ca in procesul de executie sa se respecte integral recomandarile producatorului si ale testelor oficiale.
Saint-Gobain Rigips Romania este recunoscuta ca furnizor de sisteme complete si nu doar de simple produse, pentru ca acestea pot raspunde diverselor solicitari la care este supusa constructia (foc, izolare termica, confort acustic, igiena, seism, dimensiune estetica etc.). Altfel spus, performanta ce trebuie atinsa este data de sistem in intregul sau si nu (doar) de produsele care intra in componenta lui.
Sistemele nu reprezinta module prefabricate finite, ci un concept care este specificat in proiectele de arhitectura si realizat/construit pe santiere din diferite materiale de constructii, asamblate intre ele conform cu anumite raporturi de proportionalitate, in baza unor consumuri tehnice agreate de companie si avand la baza un standard, o norma de proiectare si/sau de executie. Alcatuirea sistemului si raportul de proportionalitate dintre produse se pot modifica in functie de performantele la care acesta trebuie sa raspunda. Solutia tehnica corespondenta unui anume sistem va fi preluata de catre arhitect, adaptata proiectului, urmand a fi pusa in opera doar cu acordul beneficiarului.
Sistemele de montaj uscat sau umed marca Rigips®, care au la baza panourile din gips-carton sau produse din ipsos, intra in categoria asa-numitelor „elemente nestructurale“ sau, in anumite cazuri, a finisajelor. In amenajarile interioare ale constructiilor rezidentiale sau non-rezidentiale din intreaga lume, utilizarea ca protectii pasive la foc a sistemelor din panouri de gips-carton (de tipul plafoanelor false, a peretilor de compartimentare neportanti, a peretilor pentru ghene de instalatii sau pentru caja liftului, a tubulaturilor de ventilatie sau de evacuare a gazelor fierbinti, a protectiilor structurilor metalice) este foarte raspandita, eficienta si deja prezenta de peste o suta de ani.
Cum se testeaza peretii inalti rezistenti la foc?
Peretii de protectie la incendiu se testeaza in general pe cuptoare de 3 m inaltime, fie pentru ca acestea sunt cel mai des intalnite, fie pentru ca asa s-a interpretat norma de testare (SR EN 1364-1/2015), fie din motive de costuri mari ale testelor. In principiu, solutia testata pozitiv poate primi din partea laboratorului respectiv o extensie de max. 1 (un) metru in plus fata de inaltimea testata, in cazul in care se respecta conditiile testarii, iar perioada minima obligatorie de rezistenta la foc este depasita. In cazul descris mai sus, ce reprezinta, din pacate, majoritatea covarsitoare a sistemelor testate, rezulta sisteme de pereti rezistenti la foc pentru o anumita perioada de timp de max. 4 m inaltime.
O solutie testata pentru o rezistenta la foc de 3 ore la o inaltime de 3 metri nu se comporta la fel si la inaltimi mai mari, de 6, 7, 8 sau 9 m. Indicativul EI 180, adica rezistenta la foc de 3 ore, este afectat de cresterea inaltimii, fie prin faptul ca apar fisuri prin care trec gazele fierbinti sau focul si peretele nu mai asigura componenta E (etanseitate/integritate), fie nu mai rezista termic si atunci nu mai indeplineste conditia I (izolare termica). Se pot gasi din proiectare masuri constructive pentru ridicarea inaltimii peretelui, dar, din pacate, uneori datele testului sunt extrapolate si se extinde inaltimea testata, lucru neprevazut in nicio norma europeana sau locala, dar admis uneori de investitori.
Saint-Gobain Rigips Romania si-a asumat responsabilitatea pe care o are fata de clientii din Romania si de aceea promoveaza si propune partenerilor sai, de fiecare data, numai pereti testati in laboratoare notificate european, care au inaltimea cuptorului de testare de 6,0 m si respectiv 7,0 m, adica peste dublul celorlalte solutii prezente in piata.
Inca de la primele proiecte la care a participat in calitate de furnizor de produse si solutii tehnice, Saint-Gobain Rigips Romania a avut o pozitie transanta in favoarea respectului legii, a normelor si normativelor, iar colaborarile cu diversi antreprenori si proiectanti s-au facut numai in baza acestor principii.
Utilizarea pe scara larga pe santiere a personalului necalificat, necunoscator al tehnologiilor moderne de constructii si al normelor de montaj/executie, afecteaza grav calitatea constructiilor.
Informatii suplimentare, la www.rigips.ro