Daca in anul 2008 valoarea estimata a investitiei totale necesare pentru reabilitarea termica a tuturor blocurilor de locuinte din Romania era de circa 6 miliarde euro, suma respectiva s-a redus la o treime, respectiv la circa doua miliarde euro, la jumatatea anului 2015. In acest context, reprezentantii Asociatiei Producatorilor de Polistiren Expandat din Romania (ROMEPS) considera ca, in lipsa reabilitarii termice a blocurilor incadrate in clasele energetice C sau D, consumul de energie si costurile aferente reprezinta o pierdere prea mare pentru populatie. Organizatia a fost infiintata in anul 2004, insa activeaza cu aceasta denumire din 2011. Asociatia promoveaza un standard superior de calitate pentru producatorii de polistiren si vegheaza la respectarea reglementarilor. ROMEPS are 13 membri, dintre care patru fondatori (Arcon, Austrotherm, Hirsch Porozell, Swisspor), sapte companii asociate (Congips, Firos, Masterplast, Mindo, Onebrand, Euroconf Impex, Mecatronics) si alti doi membri de onoare - Plastics Europe si Isopor.
Interviu cu Laurentiu Istrate, presedintele ROMEPS si directorul general al Austrotherm Romania.
- Cum caracterizati piata locala de polistiren expandat (EPS) si ce perspective de dezvoltare exista in domeniu?
- O analiza a pietei de polistiren expandat pentru primele sase luni ale anului 2015 va fi disponibila, cel mai probabil, la inceputul toamnei. Acum, dupa debutul sezonului de varf, situatia este similara celei din 2014, fara un avans semnificativ si cu fluctuatii lunare atipice, datorate cresterii accentuate a pretului materiilor prime de la inceputul anului. Tinem cont, insa, de faptul ca piata materialelor termoizolante este puternic influentata de legislatia din domeniu, de calendarul si de numarul de lucrari asumate de autoritati. Acordul pentru POR 2014-2020 a fost semnat in urma cu o luna si ramane de vazut modul in care se mobilizeaza beneficiarii pentru a se incadra in programele de finantare. In prezent, ceea ce intreprindem noi, ca asociatie, este sa organizam evenimente de informare si educare pe subiecte legate de standardele agreate la nivel european pentru acest tip de lucrari si de instruire in ceea ce priveste aspectele legate de calitatea produselor aplicate. Piata locala de EPS este evaluata la circa 100 milioane de euro anual, 90% din cerere fiind reprezentata de sectorul constructiilor si 10% de piata de ambalaje din EPS.
- Ce rezultate are, pana in acest moment, programul de educare a beneficiarilor, pe care il derulati?
- Pana la sfarsitul anului 2014, oferta de pe piata de retail era motivata, conform vanzatorilor de profil, de cererea din domeniu, care era in proportie covarsitoare indreptata catre produse cu caracteristici tehnice reduse, potrivite mai degraba izolarii interioare a cladirilor. Aceste sortimente neconforme ajungeau a fi montate pe fatade sau utilizate in termosistem, situatie imposibil de controlat de catre producatori si in pofida recomandarilor facute de acestia in fisele tehnice si in declaratiile de performanta care insotesc produsele, conform legii. Din acest motiv, membrii ROMEPS au decis marcarea clara pe ambalaje a produselor destinate izolarii fatadelor si a celor pentru interior/ capriori, pereti despartitori etc. Prin aceasta actiune s-a incercat informarea corecta a consumatorului si, implicit, educarea pietei de constructii. Rezultatul a fost pe masura, intrucat, dupa sase luni, procentul de aproape 70% din piata al produselor neconforme a inceput sa scada, iar cererea pentru sisteme destinate termoizolarii a crescut, ducand catre o normalizare a cererii de materiale conforme. Fara nicio indoiala, Bucurestiul este fruntas in ceea ce priveste numarul lucrarilor de termoizolare si poate fi nominalizat atat in ceea ce priveste aspectele negative de aplicare, cat si la referinte in ceea ce priveste executia corecta.
- Care sunt principalele avantaje ale utilizarii polistirenului pentru izolatii?
- Utilizarea polistirenului expandat pentru reabilitarea termica este cea mai buna solutie pentru obtinerea unui confort termic, atat in raport cu pretul corect al investitiei, cat si cu perioada scurta de amortizare a acesteia. Autoritatile europene au atras atentia ca, sub pretextul unor caracteristici care nu au legatura cu eficienta energetica, se recomanda si se utilizeaza materiale de termoizolatie care nu amortizeaza investitia facuta nici dupa 50 de ani. Din nefericire, exista multe situatii in care sunt recomandate anumite produse care atrag un consum energetic necesar producerii lor de 3-5 ori mai mare decat energia economisita prin aplicare. Precizam ca, spre deosebire de materialele organice obtinute prin topire, polistirenul expandat este creat mecanic, prin expandarea granulelor de stiren. Compozitia este simpla, respectiv 2% celule de polistiren si 98% aer. Stirenul expandat este compresat in blocuri mari, care, in final, sunt taiate la diferite dimensiuni si grosimi. Obtinem, in acest fel, placi termoizolante cu o greutate redusa, usor de montat si ce cu un raport excelent calitate-eficienta-pret. In medie, termoizolarea cladirilor din Romania a generat o scadere a costurilor pentru incalzire cu 40%, insa, in functie de calitatea materialelor folosite, cheltuielile pot fi reduse cu pana la 84%. Mai mult, EPS este un produs ignifugat, ce poate fi reciclat mecanic si chimic, care lasa peretele sa respire.
- Ce capacitati de productie a EPS exista in Romania si ce perspective exista pentru cresterea consumului?
- Capacitatile de productie a EPS instalate in Romania depasesc cu mult volumul efectiv al consumului national, in acest moment. Conform estimarilor noastre, sunt instalate la producatorii membri si non-membri ROMEPS capacitati ce pot produce peste 8 milioane mc/an, in timp ce consumul anual depaseste cu putin 3 milioane mc/an. Ca asociatie, sustinem programul national de reabilitare termica si orice schema de finantare a lucrarilor ce are ca scop cresterea eficientei energetice. Din acest motiv, ne implicam si organizam actiuni de informare a beneficiarilor in legatura cu felul in care trebuie aplicat termosistemul si, bineinteles, cu privire la caracteristicile componentei din polistiren expandat. Fiecare membru ROMEPS implicat in lucrarile de reabilitare termica, fie finantate prin programul national, fie prin fonduri europene sau ca proiect individual al reprezentantilor unei asociatii de proprietari sau bloc de locuinte, aloca o atentie deosebita calitatii materialelor utilizate in aceasta lucrare. Este foarte important ca toti beneficiarii sa inteleaga ca eficienta reabilitarii termice sta in calitatea materialelor utilizate si in modul de aplicare a acestora. Dezvoltarea pietei este direct influentata de gradul de deschidere a beneficiarilor pentru schemele de finantare deja existente, dedicate termoizolarii blocurilor. Luam, insa, in considerare faptul ca directiva UE stabileste ca termen pentru indeplinirea obiectivului de reducere a consumului energetic cu 20% pentru anul 2020. Tinand cont ca din 81.000 de blocuri s-au izolat pana acum putin peste 2.000 de imobile, din fonduri europene si prin bugetul national, iar intre timp conditiile de eligibilitate s-au extins, in sensul in care sunt admise in program si cladiri construite inainte de 1950, logic ar fi ca, in urmatorii ani, sa se accelereze ritmul de reabilitare termica a blocurilor din Romania.
- Ce efecte are asupra pietei de polistiren transpunerea directivei privind eficienta energetica in legislatia nationala?
- Directiva UE privind eficienta energetica impune o tinta de 20% in ceea ce priveste scaderea consumului energetic pana in anul 2020. In acelasi timp, ofera instrumentele necesare pentru atingerea obiectivelor propuse, intrucat faciliteaza finantarile pentru reabilitarea cladirilor publice si auditarea energetica a acestora, introducand obligativitatea reabilitarii de cladiri publice in procent de 3% anual. Efectul direct asupra industriei noastre ar trebui sa fie cresterea pietei. Atragem, insa, atentia ca marile pierderi de energie din Romania nu sunt cele din cladirile administratiei publice centrale, ci ale blocurilor de locuinte, unde lucrurile evolueaza inca incet.
- Ce sanctiuni risca Romania daca nu-si indeplineste tinta de eficienta energetica stabilita pentru 2020?
- Aceasta problema poate fi abordata din doua perspective: cea locala, respectiv nationala si cea comunitara, europeana. In primul rand, avem problema beneficiarului, a cetateanului, care are, in continuare, costuri foarte mari pentru energie. Din nefericire, Romania inca are cele mai mari preturi raportate la puterea de cumparare, scaderea de 2,9% a tarifelor din 2014, fata de 2013, fiind insuficienta pentru a despovara populatia. In al doilea rand, la nivel comunitar, in situatia in care Romania nu-si va indeplini sarcinile asumate in domeniul eficientei energetice, va fi declansata o noua procedura de infringement. Acest lucru aduce atat probleme de reputatie la nivel european, cat si dezechilibre economice, pentru ca, cel mai probabil, pe langa eventuale blocaje ale proiectelor de reabilitare termica, vor exista si sanctiuni financiare, menite sa recupereze finantarile acordate pentru lucrarile realizate necorespunzator sau pentru cele care, de fapt, nu au fost efectuate. In concluzie, consider ca Romania risca prea mult pentru a nu se mobiliza sa-si atinga obiectivul agreat la nivel european, motiv pentru care ar trebui fie sa accelereze procesul prin care sunt implementate masurile de reducere a consumului de energie, fie sa solicite din timp o derogare de la termenul prestabilit pentru tinta de 20%. Exista state invecinate, cum ar fi Ungaria, care sunt deja amendate cu sume considerabile pentru nerespectarea obligatiilor asumate.