RO EN
Coșul este gol

ROCKWOOL: Crestere de peste 3% a vanzarilor obtinute in primele 9 luni din 2019

Furnizorul danez de vata minerala bazaltica a comunicat pentru primele 9 luni din actualul exercitiu financiar o profitabilitate solida, realizata intr-o conjunctura de piata desul de eterogena. Aceasta este principala concluzie a managementului grupului, care a afirmat, de asemenea, ca afacerile pe segmentul produselor de izolare au functionat excelent intr-o serie de regiuni importante, cum ar fi, de exemplu, Franta, Marea Britanie, Federatia Rusa si statele din America de Nord, in vreme ce la nivelul Germaniei, al tarilor din Europa de Est si din Asia a continuat o incetinire a ritmului de dezvoltare. Ca urmare, in aceste zone capacitatea de productie a fost ajustata in mod corespunzator. In ceea ce priveste sistemele, acestea au consemnat rezultate foarte bune in toate ariile geografice atat in ceea ce priveste incasarile, cat si veniturile operationale. Datele concrete indica pentru perioada analizata o cifra de afaceri de 2,04 miliarde euro, in crestere cu 3,2% fata de intervalul de referinta (procentul a fost determinat in valute locale). La nivelul trimestrului al treilea a.c., vanzarile au cumulat 706 milioane de euro, echivalent al unei cresteri de 0,9%. Investitiile din intervalul respectiv au atins 292 milioane de euro, cu 151 milioane de euro mai mult decat in 2018. Acest avans este datorat, in principal, extinderilor capacitatilor de productie din Germania, Romania si SUA. Prognozele pentru intregul an fiscal indica o ajustare pozitiva a cifrei de afaceri cu 2% - 5%. In ceea ce priveste profitabilitatea, este de asteptat ca aceasta sa se mentina la cota din anul precedent (12,8%), in aceasta estimare fiind inclus impactul pozitiv exercitat asupra rezultatelor financiare de solutionarea cazului juridic legat de Rockfon America de Nord. Pe piata din Romania, subsidiara grupului danez a raportat pentru 2018 o cifra de afaceri de 94 milioane de lei, cu 34% mai mare fata cea aferenta anului anterior. Actualmente, noua unitate de productie locala, amplasata in localitatea Aricestii Rahtivani, este foarte aproape de lansarea operatiunilor de fabricatie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter