RO EN
Coșul este gol

ROCA: 70% din vanzarile anului 2019 au fost directionate pentru constructii noi

Dupa o evolutie importanta a pietei locale de obiecte sanitare ceramice si mobilier si accesorii pentru baie in 2019, generata de o crestere de peste 20% a intregului sector de constructii, ritmul de dezvoltare a segmentului se va pondera in 2020, potrivit opiniei lui Cornel Costache, manager de operatiuni in cadrul Roca Romania.
Parte a grupului spaniol Roca, compania comercializeaza obiecte sanitare ceramice, baterii, mobilier de baie, cazi si cadite de dus, precum si accesorii pentru baie, si detine o unitate de productie in Bucuresti, preluata in urma cu 13 ani de la Lasselsberger.
Pentru anul 2020, conducerea Roca Romania are in vedere mentinerea trendului ascendent pe care s-au inscris afacerile locale in ultimii ani, catre dezvoltare si inovatii, toate resursele companiei urmand a fi directionate in acest sens.
"Companiile se implica mult mai intens in dezvoltarea si promovarea initiativelor care ajuta la protejarea mediului, iar din punctul de vedere al designului, grupul Roca, prin cele doua branduri premium, Roca si Laufen, continua traditia de a inova si de a dezvolta produse in colaborare cu designeri celebri, toate noutatile fiind disponibile si in Romania", a precizat Cornel Costache.
Roca Romania deruleaza afaceri de peste 10 milioane de euro anual, cea mai mare pondere a vanzarilor (70%-75%) fiind dedicata constructiilor noi, in timp ce diferenta de 20%-25% reprezinta piata de renovari. Business-ul Roca in Romania a evoluat anual, in pofida impactului foarte mare al cresterilor preturilor la materiile prime si energiei, precum si a dificultatii tot mai mari in identificarea si retentia fortei de munca specializata in productie. 
"Ca producatori, impactul cresterii costului cu energia (gaz si electricitate) si al materiilor prime (inclusiv asociat transportului acestora) este foarte important. Totodata, o alta provocare vine din zona pietei de munca, respectiv a dificultatii de a gasi oameni disponibili sa lucreze in productie", a mai spus managerul Roca Romania.
***
Roca Obiecte Sanitare este prezenta in Romania de la finele anului 2006, cand a preluat de la compania austriaca Lasselsberger fabrica de obiecte sanitare Cesarom Bucuresti. In prezent, compania comercializeaza, la nivel national, produse marcile Roca, Zoom si Laufen, avand parteneriate cu peste 30 de distribuitori autorizati, in toate orasele mari ale tarii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter