Compania Pazo Grup (din Bucuresti) - importator si distribuitor al placilor ceramice fabricate de grupul Marazzi Italia - estimeaza o crestere cuprinsa intre 15% si 20% a cifrei de afaceri din 2012, pe fondul definitivarii unor proiecte de anvergura contractate de societate, precum si ca urmare a cresterii cererii provenite din centrele de bricolaj. Potrivit opiniei directorului general al companiei, Lucian Azoitei, anul trecut, piata de placi ceramice si obiecte sanitare s-a mentinut la nivelul din 2010, din cauza lipsei de proiecte pentru cladiri rezidențiale. In perioada urmatoare, Pazo Grup vizeaza extinderea activitatilor la nivel international.
Lucian Azoitei, director general al Pazo Grup: "In 2012 consideram ca va exista o tendinta de stabilizare a pietei de placi ceramice, iar pentru 2013 estimam revenirea acesteia pe un trend ascendent, insa va fi consemnata o crestere de maximum 15%. Totodata, nu se vor mai semnala variatii mari de la un an la altul, ci numai evolutii moderate, insa sustenabile. In acest context, pentru anul in curs ne-am propus extinderea in centrele de bricolaj (DIY) si diversificarea ofertei de produse si servicii catre utilizatorul final. De asemenea, vizam deschiderea unui showroom in Germania pentru una din firmele din cadrul grupului si extinderea lucrarilor in afara tarii, prin parteneriatul cu societatea Terraform, specializata in servicii de montaj al pardoselilor. Din punct de vedere al designului, vor fi preferate placile de gresie care imita parchetul, placi de dimensiuni mari (30 cm x 60 cm,20 cm x 50 cm etc.), precum si produsele realizate cu noua tehnologie de presare la rece, care au grosimi intre 3 mm si 5 mm (special concepute pentru renovari, deoarece se lipesc direct peste placajul existent, montandu-se cu usurinta). De asemenea, vor fi preferate nuantele uni, atat calde, cat si reci si piesele speciale de decor similare tapetului. Fiind vorba de o criza destul de accentuata care a afectat si sectorul amenajarilor interioare, marii producatorii au incercat sa lanseze pe piata sisteme care sa se instaleze usor, pentru a putea scadea costurile totale ale clientului. Credem ca in domeniul placilor ceramice a fost depasit momentul in care costul scazut al produselor reprezenta principalul criteriu de achizitie. Asistam, astfel, la o reorientare a pietei catre calitatea si designul placilor si mai ales catre serviciile asigurate de vanzatori. Mult mai important decat pretul scazut a devenit oferta facuta cumparatorului pentru a-i facilita alegerea, cum ar fi: simulari, livrare rapida, diversitate a produselor, servicii de transport si montaj etc. In ceea ce ne priveste, cele mai bine vandute placi ceramice in ultima perioada au fost reprezentate de gresia portelanata rectificata Marazzi din colectia Stone Collection (60 cm x 60 cm) pentru proiectele de anvergura, in timp ce cumparatorii casnici au optat, majoritar, pentru sortimentul Marazzi Habitat, ce imita parchetul. Din punct de vedere zonal, Capitala a continuat sa reprezinte motorul pietei specifice".