RO EN
Coșul este gol

MASTERPLAST estimeaza o crestere de cel putin 15%, in acest an

Vanzarile inregistrate de producatorul de polistiren expandat si adezivi Masterplast Romania au crescut cu 15% in primele sase luni din 2016, potrivit datelor companiei, atat din punct de vedere valoric, cat si cantitativ. Parte a grupului maghiar Masterplast, cu baze de productie in Ungaria, Serbia si Romania, filiala locala a incheiat anul 2015 cu afaceri totale de 62,3 milioane de lei (+4,7% fata de nivelul de 59,5 milioane de lei din 2014), pentru 2016 conducerea companiei estimand o majorare de 15%.
Interviu cu Feleki Tamás (41 de ani), directorul general al Masterplast Romania. Managerul are o experienta profesionala de 15 ani in domeniul economico-financiar si 7 ani in sectorul constructiilor.
 
- Cum evolueaza vanzarile Masterplast Romania in aceasta perioada?
- Din punct de vedere valoric, atat vanzarile interne, cat si cele la export au cunoscut o usoara crestere in primele sase luni din 2016, fata de primul semestru din 2015. Este imbucurator pentru noi ca vanzarile au evoluat si din punct de vedere cantitativ, cu +15% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Privim cu optimism a doua jumatate a anului si avem incredere ca vom putea repeta performanta din primul semestru, cu accent pe volumul de marja si profitabilitate, realizand astfel tot ce ne-am propus pentru anul acesta. Noul motto al grupului Masterplast este: "Partener de afaceri in solutii de izolare".
 
- Ce cota din vanzari se datoreaza proiectelor de reabilitare termica a blocurilor?
- In general, la proiectele de reabilitare termica a blocurilor participam indirect cu produsele noastre, cu termosistemul agrementat Thermomaster, prin clientii si partenerii nostri. Cele mai multe proiecte de reabilitare in derulare se afla in Bucuresti. Potentialul de reabilitare termica a blocurilor din Romania este urias, acest sector avand mult de recuperat. Suntem optimisti ca, in viitorul apropiat, se vor deschide noi santiere si se va investi masiv in reabilitari termice si renovari, ceea ce va genera o dezvoltare si o crestere importanta a pietei materialelor de constructii.
 
- Ce noutati ati inclus in portofoliul de produse in ultima perioada?
- Produsele noi din portofoliu sunt generate indeosebi de fabricile si bazele de productie ale grupului nostru de firme. Dupa prima unitate de plasa de fibra de sticla din Kál (Ungaria), anul trecut am inaugurat a doua fabrica de acest tip la Subotica, in Serbia. Capacitatea de productie a acestei unitati va atinge 3 milioane mp/luna in 2016, iar faza a treia de dezvoltare a fabricii va fi definitivata pana in primavara anului 2017. Plasele din fibra de sticla produse in fabricile Masterplast Group sunt sisteme de calitate superioara, care detin certificatul ETA.
 
- Precizati ce alte obiective aveti in vedere pe termen scurt si mediu.
- Obiectivele acestui an au fost definite prin cresterea rentabilitatii, dezvoltarea serviciilor oferite clientilor si optimizarea functionarii. Au fost si cateva investitii mai mici, dar si acestea s-au axat pe imbunatatirea activitatii, siguranta marfii si deservirea mai exacta a clientilor, conform cerintelor acestora. Am dezvoltat, de exemplu, serviciile de personalizare a produselor livrate si, dupa cerintele clientilor, putem imprima foliile de acoperis, plasa din fibra de sticla produsa in fabricile noastre, pe care o si putem colora, putem livra produse cu dimensiuni atipice sau ambalate dupa cerintele clientilor. In 2016, punem mare accent pe dezvoltarea resursei umane, pe echipa si pe forta acesteia, precum si pe reformarea si dezvoltarea functionarii, fiindca diferenta dintre concurenti, in perioada urmatoare, o va face forta de munca, respectiv cat de mult reuseste o echipa sa-si concentreze fortele pentru a-si realiza planurile si obiectivele.
 
- Care sunt principalele dificultati in desfasurarea activitatii?
- Referitor la blocajul de pe piata ambalajelor reciclabile, societatea noastra a fost afectata mai ales la sfarsitul anului trecut, cand OTR-urile nu mai reuseau sa-si indeplineasca obligatiile contractuale si, astfel, am fost obligati la plata unor sume suplimentare pentru 2015. Fiind in perioada de extrasezon, cu incasari mai mici, acest lucru a avut cu atat mai mult un impact negativ asupra lichiditatilor societatii. In acelasi timp, impactul negativ s-a resimtit si in dificultatea de a incheia in anul 2016 un nou contract de preluare a responsabilitatii de recuperare si reciclare a ambalajelor introduse pe piata cu un nou OTR, din cauza cantitatii de ambalaje. Pentru a respecta noile reglementari si a nu ajunge la sfarsitul anului la plata unei sume mari, am incheiat contracte cu societati care au ca obiect de activitate reciclarea ambalajelor si predam cat mai mult deseu provenit din ambalaj reciclabil. De asemenea, suntem in tratative de a incheia un nou contract cu un OTR pentru preluarea unei parti din sarcina de reciclare.
 
- Ce capacitate de productie are compania? Sunt planificate investitii in cresterea acesteia?
- Grupul Masterplast are baze de productie in Ungaria, Serbia si Romania. In Ungaria, bazele de productie sunt la Kál si la Sárszentmihály, unde se produce de la plasa din fibra de sticla premium, la folii de sub parchet sau produse pentru industria de ambalare, de la profile, pana la folii de acoperis personalizate. In Serbia avem cea mai mare baza de productie de polistiren si plasa din fibra de sticla, unitatea aflandu-se in plina dezvoltare. In Romania, detinem o fabrica de polistiren la Sfantu Gheorghe (judetul Covasna). Pana la finele anului 2017, Masterplast isi propune sa devina al doilea producator de plasa din fibra de sticla din Europa, dupa cantitatea produsa, fiindca anul viitor va atinge, la nivel de grup, o capacitate totala de 100 milioane de mp/ an. Valoarea totala a investitiei este de 8,4 milioane de euro, acesta fiind cel mai mare proiect din istoria companiei, realizat in trei etape, pana in 2017. In ceea ce priveste productia de polistiren, capacitatea totala a grupului este de peste 600.000 mc/ an, iar la profile productia anuala cumulata depaseste 15 milioane de metri liniari.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter