Producatorul de sisteme pentru termo si hidroizolatii Arcon a inregistrat, in primele zece luni ale anului in curs, o cifra de afaceri de aproximativ 28 milioane de euro, in crestere cu 17% fata de aceeasi perioada a anului trecut. Pentru intregul an, conducerea companiei estimeaza incasari totale de peste 31 milioane de euro. "Rezultatele pozitive din 2012 au fost generate atat de cresteri ale vanzarilor de membrane bituminoase (+17%), cat si de cele de polistiren expandat, care s-au apreciat cu 10% fata de aceeasi perioada din 2011", a declarat Ioan Titeiu, directorul general al Arcon. Pe plan extern, livrarile companiei sunt directionate catre Grecia, Bulgaria, Ungaria sau Cipru, alte state incluse in planul de export pentru 2012 fiind Malta, Cehia sau tarile arabe. "In primele zece luni ale anului in curs am exportat membrane bituminoase in valoare de 3 milioane de euro, cu 58% mai mult fata de anul trecut, iar pana la sfarsitul lui 2012 putem ajunge la aproximativ 4 milioane de euro", a precizat Ioan Titeiu. Pentru perioada urmatoare, managementul Arcon are in vedere si dezvoltarea afacerilor cu vopsele si tencuieli, compania beneficiind de o noua unitate de productie localizata in halele fostei fabrici de mase plastice Plastico - Sfantu Gheorghe, achizitionata la inceputul acestui an. Totusi, in pofida cresterilor inregistrate la nivelul tuturor segmentelor de produse, Arcon va inregistra o marja mai mica a profitului, din cauza instabilitatii cursului valutar sau a cresterii preturilor la materiile prime si la energie, insa si ca urmare a cresterii numarului de insolvente din industria de profil. La sfarsitul anului in curs, Arcon a demarat procedura de achizitie a companiilor Corina Gealan si Amvic, afaceri conexe actualei baze de productie. In prezent, tranzactia se afla in stadiul de «due diligence», aceasta etapa urmand a fi definitivata la finele lui 2012. "Cautam oricum sa relocam o linie de productie langa Bucuresti, insa ar fi durat mai mult sa initiem o investitie in Capitala. S-a ivit aceasta oportunitate, iar concretizarea acesteia ne aduce mai aproape de santierele Bucurestiului", a mai spus Ioan Titeiu.
***
Compania Arcon este activa pe piata locala a termo si hidroizolatiilor din anul 1994 si are, in prezent, 200 de angajati. Incepand din 2012, societatea a dezvoltat si o facilitate de productie a tencuielilor decorative si vopselelor, cu o capacitate de 45.000 tone pe an. Informatii suplimentare, la www.arcon.ro