RO EN
Coșul este gol

GRUNDFOS depune eforturi si inoveaza pentru a atinge tintele financiare propuse

Furnizorul danez de pompe Grundfos a anuntat pentru semestrul intai din 2023 o cifra de afaceri de 18,1 miliarde coroane – DKK (circa 2,43 miliarde euro), in crestere puternica de la 15,77 miliarde DKK, cat se raporta in urma cu 12 luni. Veniturile operationale s-au majorat de la 1,75 miliarde DKK la 2,53 miliarde DKK. Fluxul de numerar din operatiuni curente a fost de 2,31 miliarde DKK, iar cel liber (FCF) de 1,73 DKK. In monede locale, vanzarile au sporit in primele sase luni din acest an cu 13,9%. Conducerea grupului a afirmat ca este pe deplin multumita de rezultatele din prima parte a anului fiscal curent. Grundfos a demarat actualul exercitiu financiar cu un stoc de comenzi foarte mare, iar cu eforturile angajatilor de pe tot globul au fost sporite, in acelasi timp lanturile de aprovizionare inregistrand imbunatatiri vizibile. Toate acestea au facut posibile rezultatele raportate. Performanta anuntata recent se constituie, in opinia expertilor Grundfos, intr-o baza valoroasa pentru vremurile mai dificile care urmeaza. La momentul de fata se semnaleaza o incetinire generala a pietei, iar clientii isi scad nivelul stocurilor, ceea ce duce la un aport de comenzi mai mic. In pofida acestei realitati, managementul grupului are ambitia de a atinge cifrele prognozate initial. In prezent, exista, mai mult ca oricand, o nevoie urgenta de produse si solutii eficiente din punct de vedere energetic pe tot globul, iar Grundfos isi asuma sarcina de a continua sa caute posibilitati pentru a-si ajuta clientii sa economiseasca energie si apa, au mai declarat oficialii companiei. Pe plan national, reprezentanta Grundfos Pompe Romania a realizat in 2022 o cifra de afaceri de 133 milioane de lei, in usoara scadere de la 143,98 milioane de lei in precedentul an fiscal.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter