Managerii corporatiei Georg Fischer (GF) au anuntat, pentru primul semestru din anul fiscal in curs, o majorare de +20% a cifrei de afaceri (din care +12% a reprezentat cresterea organica a perioadei), in vreme ce rezultatele operationale s-au ajustat pozitiv cu +24%. Practic, vanzarile au ajuns la 2,39 miliarde franci elvetieni - CHF, iar profitul net s-a pozitionat la 150 de milioane CHF (+27%). Prin aceste rezultate, GF a reusit sa se incadreze perfect in limitele obiectivului strategic de crestere anuala cu 3% - 5%, pana in anul 2020. Conform declaratiilor conducerii grupului, toate cele trei divizii au contribuit la progresul mentionat anterior. Astfel, departamentul de tubulatura a anuntat o crestere de +15%, pana la 947 milioane CHF. La jumatatea anului trecut, compania elvetiana a achizitionat firma canadiana Urecon, specializata in fabricatia de tevi preizolate pentru prevenirea inghetarii, cu intentia declarata de a accesa intreaga piata nord-americana pe aceasta nisa, ceea ce s-a si intamplat, sectia GF Urecon avand acum un aport semnificativ la rezultatele diviziei. La randul lor, vanzarile diviziei de solutii de turnare (pentru industria auto) au cumulat 924 miliarde CHF (+28%), fiind sustinute de o moneda europeana mai puternica si de efectul consolidarii afacerilor entitatilor preluate cu succes in 2017 si in prima parte a lui 2018. Desi cotatia metalelor a redus profitabilitatea, ca si costul legat de initierea activitatii la o fabrica de prelucrare a aliajelor in SUA (unde productia va incepe in semestrul al doilea a.c.), rezultatul operational al diviziei s-a majorat cu +13%, la 60 milioane CHF, pentru ca turnatoria de aliaje achizitionata recent in Romania a avut un inceput foarte bun de an, ca si nou-preluata companie elvetiana Precicast. In fine, dar nu in ultimul rand, rezultatele diviziei de solutii de prelucrare (Machining Solutions) au fost de 525 milioane CHF (+18%, din care 14% constituie sporirea organica, realizata mai ales pe baza comercializarii noilor utilaje lansate in 2017), ca urmare a unei cresteri sustinute a comenzilor in Asia si Europa (+8%). Compania dezvoltatoare de software Symmedia GmbH (Germania), nou-integrata in structura grupului, contribuie sustinut, cu precadere pentru aceasta divizie, la accelerarea procesului de digitalizare.
Strategia actuala orientata spre profitabilitate si-a aratat deja roadele, vizibile mai ales la nivelul sectiei de tubulatura si celei de solutii de procesare, iar acest lucru a fost posibil gratie lansarii de produse inovatoare si dezvoltarii intensive pe segmente de nisa, cum ar fi tehnica aerospatiala sau solutiile de racire. Prognozele pentru 2018 indica o mentinere pe trendul puternic ascendent, care se va concretiza prin majorari ale cifrei de afaceri in limitele programate (de cel mult +5%), precum si prin mentinerea profitabilitatii la maximum 9%. Pe piata din Romania, GF activeaza prin intermediul unei filiale, cu sediul in Bucuresti. Denumita Georg Fischer Rohrleitungssysteme (Elvetia) SA - Sucursala Bucuresti, aceasta a lucrat in 2017 cu opt angajati si a raportat, dupa cum se arata in bilantul simplificat, depus la Ministerul Finantelor Publice, o cifra neta de afaceri de 6,54 milioane de lei, in conditiile unei pierderi, in timp ce datele oficiale pentru 2016 atesta un rulaj de 6,86 milioane de lei, un numar mediu de sapte salariati si, de asemenea, o pierdere.