Patru licitatii in valoare totala de 270 milioane de lei (fara TVA) ce vizeaza constructia unor statii pentru tratarea si epurarea apelor, precum si pentru reabilitarea si extinderea retelelor de utilitati din zona de sud a tarii au fost publicate, recent, in cadrul SEAP. Valoarea totala a lucrarilor, inclusiv TVA, ajunge la 320 milioane de lei (circa 70 de milioane de euro), proiectele urmand a beneficia de fonduri europene prin Programul Operational Infrastructura Mare (POIM).
Astfel, pentru proiectarea si constructia unei statii de epurare in localitatea Corbu, precum si pentru executia unor lucrari in incinta statiei de epurare din Medgidia (judetul Constanta), va fi atribuit un contract in valoare totala de 123,18 milioane de lei (fara TVA). Pe langa lucrarile efective, contractul include si elaborarea documentatiilor necesare pentru elaborarea proiectului tehnic (PT), precum si furnizarea si montarea utilajelor si echipamentelor tehnologice, testarea, punerea in functiune a acestora, precum si monitorizarea functionarii si remedierea eventualelor defecte aparute ulterior.
Lucrarile efective vor include constructia statiei de la Corbu si a unei conducte de descarcare si a gurii de varsare in Marea Neagra, cu o lungime de circa 3,55 km, din care in apa circa 1,55 km. In cadrul statiei de epurare de la Medgidia pentru preluarea debitului pe timp ploios, va fi construit un nou bazin de retentie in incinta, instalarea colectoarelor de legatura, precum si a unei conducte de refulare a apelor uzate de la statia de pompare din bazinul de retentie catre caminul existent de intrare in statie. Pentru toate aceste obiective, contractorul va asigura furnizarea si montarea fitingurilor si armaturilor si va realiza inclusiv operatiunile de testare, punere in functiune, monitorizare si remediere a defectelor.
Durata de realizare a tuturor lucrarilor a fost stabilita la 36 de luni de la data atribuirii contractului, la care se adauga alte 36 de luni de monitorizare si notificare a eventualelor defecte. Pentru atribuirea proiectului se va organiza o licitatie deschisa, oferta castigatoare urmand a fi selectata pe criteriul celui mai bun raport calitate-pret, pretul avand o cota de 50% din total, iar punctajul tehnic si costul operational, diferenta de 50%. Termenul-limita pentru depunerea ofertelor a fost stabilit la 3 noiembrie 2017, ora 16:00. Proiectul este gestionat de operatorul local de al retelelor de utilitati Raja SA - Constanta.
Constructii de noi statii de epurare in judetele Constanta, Calarasi si Ialomita
Tot in gestiunea Raja SA se afla si executia unor noi statii de epurare in localitatile Baneasa si Negru Voda (judetul Constanta), Jegalia (Calarasi) si Cazanesti (Ialomita). Valoarea totala a lucrarilor ajunge la 51,77 milioane de lei (fara TVA), acestea incluzand elaborarea documentatiilor necesare demararii executiei, constructia propriu-zisa, furnizarea si montarea utilajelor si echipamentelor tehnologice, precum si operatiunile de testare, punere in functiune, monitorizare si notificarea defectelor. Durata de executie este de 36 de luni de la data atribuirii, la care se adauga alte 36 de luni de monitorizare si notificare a eventualelor defecte, inclusiv remedierea acestora.
Pentru atribuirea proiectului se va organiza o licitatie deschisa, oferta castigatoare urmand a fi selectata pe criteriul celui mai bun raport calitate-pret, pretul avand o cota de 50% din total, iar punctajul tehnic si costul operational, diferenta de 50%. Termenul-limita pentru depunerea ofertelor a fost stabilit la 1 noiembrie 2017, ora 16:00.
Lucrari la retelele utilitare din judetul Hunedoara
Alte doua contracte de executie publicate recent in cadrul SEAP vizeaza lucrari la utilitatile din judetul Hunedoara, fiind vizate localitatile Petrosani, Izvoru, Zanoaga si paraul Polatiste. Valoarea totala a acestora este de 94,6 milioane de lei (fara TVA).
Un prim contract vizeaza reabilitarea retelelor de apa si canalizare din Petrosani, avand o valoare totala de 49,76 milioane de lei (fara TVA). Lucrarile au fost impartite in doua loturi, unul pentru zona de sud si celalalt pentru regiunea nordica a orasului. In Petrosani Sud vor fi realizate lucrari de reabilitare a retelelor de apa pe o lungime de 11 km, si a celor de canalizare pe 3,9 km, precum si operatiuni de procurare si montare de apometre. Lucrarile acestei faze au o valoare totala de 22,81 milioane de lei (fara TVA). In zona de nord a municipiului se vor reabilita 7,4 km de conducte de alimentare cu apa si 7,2 km de tevi de canalizare, se vor construi doua statii de pompare a apelor uzate si se vor achizitiona si monta apometre. Valoarea estimata a contractului este de 26,95 milioane de lei (fara TVA).
Durata de implementare in cazul ambelor loturi ajunge la 60 de luni, din care 24 de luni reprezinta perioada efectiva de executie, iar 36 de luni intervalul notificare a eventualelor defecte si remedierea acestora.
Lucrarile vor fi atribuite pe criteriul celui mai mic raport calitate-pret, pretul avand o pondere de 85% din total, iar durata de executie, diferenta de 15%. Termenul-limita pentru depunerea ofertelor a fost stabilit la 24 octombrie 2017, ora 16:00. Proiectul este gestionat de operatorul local de al retelelor de utilitati Apa Serv Valea Jiului SA.
Celalalt contract, atribuit de acelasi operator, vizeaza executia de lucrari de reabilitare la captarea Izvoru, a statiei de epurare si tratare a apei Zanoaga, precum si a aductiunii Polatiste (lotul I), dar si modernizarea statiei de tratare a apei Taia (lotul al doilea). Lucrarile aferente primului lot includ reabilitarea statiei de captare si deznisipatorului Izvoru, inlocuirea conductei de aductiune de la paraul Polatiste pana la statia de tratare Zanoaga (3,7 km), precum si modernizarea statiei de la Zanoaga. Valoarea acestor lucrari este de 25,55 milioane de lei (fara TVA). Lotul al doilea include reabilitarea statiei de la Taia si va costa aproximativ 19,3 milioane de lei (fara TVA).
Durata de executie este de 36 de luni de la data atribuirii, la care se adauga alte 36 de luni de monitorizare si notificare a eventualelor defecte, inclusiv remedierea acestora.
Pentru atribuirea proiectului se va organiza o licitatie deschisa, oferta castigatoare urmand a fi selectata pe criteriul celui mai bun raport calitate-pret, pretul avand o cota de 60% din total, iar punctajul tehnic si costul operational, diferenta de 40%. Termenul-limita pentru depunerea ofertelor a fost stabilit la 15 noiembrie 2017, ora 16:00.