Dupa investitii totale de 200 de milioane de euro realizate anul trecut pentru dezvoltarea Portului Constanta, Compania Nationala "Administratia Porturilor Maritime" (CNAPM) SA - Constanta, aflata sub autoritatea Ministerului Transporturilor si Infrastructurii (MTI), are in plan continuarea investitiilor, pana in anul 2027. Planurile companiei includ, astfel, investitii totale de peste 750 de milioane de euro pentru dezvoltare in anii urmatori, ce vor beneficia de finantare atat prin actuala perioada de programare a fondurilor europene (POIM 2014-2020), cat si in perioada urmatoare (2021-2027).
Proiectele ce vor beneficia de finantare in perioada actuala de programare vizeaza modernizarea infrastructurii de distributie a energiei electrice in Portul Constanta (29,5 milioane de euro), extinderea si modernizarea infrastructurii de alimentare cu apa si canalizare (20 milioane de euro), constructia unui cheu de acostare pe latura nordica a Insulei Artificiale (74 milioane de euro), precum si extinderea la patru benzi a drumurilor dintre Poarta 7 si Poarta 9 (19,7 milioane de euro), respectiv dintre Poarta 10 si Poarta 10Bis (10,7 milioane de euro).
In perioada 2021-2027, CNAPM SA va continua implementarea de proiecte in Portul Constanta, printre investitiile planificate aflandu-se consolidarea, stabilizarea si amenajarea zonei adiacente Portului (faleza port) intre portile de acces 3 si 7 (19,1 milioane de euro), executia racordului feroviar si a sistemului de cai ferate industriale in vederea deservirii viitoarei platforme industriale (26 milioane de euro), constructia unui pod rutier peste canalul de legatura si a racorduri aferente in Portul Constanta Sud - Agigea (31,5 milioane de euro), realizarea statiei de alimentare LNG, Dana 99 (16,5 milioane de euro) si proiectul Molul 3S - Lucrari de infrastructura pentru dezvoltarea de terminale in Portul Constanta (Prima etapa), cu o valoare de 203,7 milioane de euro.
La toate acestea se adauga si proiectul de modernizare a liniilor ferate din intregul Port (180 km), plus elementele conexe (cladiri, poduri, podete, treceri la nivel), investitie de 234 milioane de euro realizata prin CFR SA. Proiectul include electrificarea completa a liniei de piese din sistemul de putere de 25 kV, asigurarea interoperabilitatii depline a infrastructurii feroviare, cresterea vitezei la 100 km/h, majorarea vitezei de operare astfel incat sa fie fezabila din punct de vedere economic si tehnic, asigurand viteza de proiectare maxima de 100 km/h pentru trenurile de marfa. Referitor la implementarea acestui proiect, in data de 17 septembrie 2019 a fost semnat contactul de elaborare a SF cu societatea Baicons si a fost emis ordinul de incepere a activitatilor aferente. Valoarea contractului de intocmire a SF este de 9,2 milioane de lei (fara TVA), cu finantare asigurata din CEF 2014-2020. Durata de implementare a SF este de 18 luni.
In prezent, in cadrul Portului Constanta se afla in implementare proiectul PROTECT, ce presupune modernizarea infrastructurii si protectia mediului in intregul port. Proiectul, in valoare de 15 milioane de euro, a ajuns la un stadiu de 23%. De asemenea, in executie se afla si proiectul de dragaj si adancire a Portului de Lucru, in valoare de 49 milioane de euro si realizat in proportie de 30%.