Guvernul Romaniei va lansa un nou program de investitii pentru construirea si modernizarea drumurilor judetene si comunale, in valoare de 7 miliarde lei. Anuntul a fost facut de prim-ministrul Florin Citu, la finalul sedintei de ieri a Executivului.
"In ceea ce priveste urmatoarele programe, am scos din lista de proiecte de la CNI toate acele proiecte care vizeaza drumuri judetene si comunale care nu se pot finanta nici prin fonduri europene, nici prin PNRR, nici prin alte surse. Pentru acele proiecte deja vom face un program special de investitii. (...) Este vorba de 7 miliarde de lei. La rectificarea bugetara vom anunta exact cum se va derula acest program, care bineinteles va crea si motivatii pentru anumite unitati administrativ-teritoriale, un program care are si niste prioritati. Aceste drumuri vor fi facute cu prioritate in acele zone unde deja exista canalizare si apa, pentru ca altfel lucrurile trebuie din nou refacute. Deci asta este una dintre conditii. Vor mai fi si altele, pe care le vom discuta. Cand avem detaliile, bineinteles ca vom veni si le vom prezenta", a declarat primul ministru.
Programul va fi gestionat de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei (MDLPA).
Florin Citu a mai precizat ca toate investitiile care sunt in derulare vor merge mai departe si ca vor fi platite facturile pentru proiectele care au cheltuieli eligibile.