Furnizorul international de servicii de inginerie, consultanta si tehnologie a informatiei Eptisa asigura servicii de asistenta tehnica pentru proiecte de alimentare cu apa si de canalizare cu o valoare de peste un miliard de euro, in Romania. Printre cele mai recent contractate se afla proiectele finantare prin POIM 2014-2020 din Dolj, Cluj - Salaj (inclusiv Turda - Campia Turzii), care se adauga celor contractate in anii trecuti, pentru judetele Prahova, Iasi sau Giurgiu. De asemenea, compania asigura asistenta tehnica si pentru supervizarea lucrarilor din cadrul proiectului "Finalizarea Statiei de Epurare Glina, reabilitarea principalelor colectoare de canalizare si a canalului colector Dambovita (Caseta)", din Bucuresti, aflat in etapa a doua de executie. In total, valoarea proiectelor pentru care compania spaniola acorda servicii de supervizare si asistenta tehnica in cazul proiectelor de apa din Romania se apropie de doua miliarde euro.
Cel mai recent contract dateaza din luna octombrie 2020, cand Eptisa a contractat serviciile de asistenta tehnica pentru supervizarea lucrarilor din cadrul proiectului major de dezvoltare a infrastructurii de apa si canalizare din judetele Cluj-Salaj, in perioada 2014-2020. Contractul este parte integranta a programului de investitii POIM cu cofinantare UE in valoare de peste 355 milioane de euro derulat de Compania de Apa (CA) Somes SA, operatorul retetelor utilitare din cele doua judete. Contractul semnat cu Eptisa are o valoare de 27,43 milioane de lei (fara TVA), iar serviciile includ supervizarea a 25 de contracte de lucrari din judetele Cluj si Salaj si a unui contract de produse, care se va desfasura in conformitate cu legislatia nationala privind executia de lucrari cu sau fara proiectare in sarcina antreprenorului.
Eptisa a supervizat si implementarea lucrarilor din cadrul celorlalte etape de reabilitare si modernizare a retelelor de apa si canalizare din Cluj si Salaj, derulate prin POS Mediu (2009-2015, 2015-2017), dar si prin SAMTID (2006-2007).
Contract de 60 milioane de lei pentru proiectele din judetul Dolj
Tot in 2020, in luna mai, Eptisa a semnat contractul de asistenta tehnica pentru managementul proiectului si supravegherea lucrarilor pentru dezvoltarea retelelor de apa si canalizare din judetul Dolj, pe care il va implementa in asociere cu Ramboll. Investitia totala are o valoare de 445 milioane de euro. Contractul semnat cu Eptisa si Ramboll are valoarea de 59,23 milioane de lei (fara TVA) si include supervizarea a 22 de contracte de lucrari din judetul Dolj, ce vizeaza extinderea si reabilitarea a 222 km de conducte de alimentare cu apa si a 169 km de tevi de distributie a apei potabile, precum si pentru extinderea si modernizarea retelei de canalizare cu 532 km de conducte. Contractul mai include si extinderea si reabilitarea statiei de captare de la Izvarna, precum si reabilitarea tuturor depozitelor de apa din judet.
De la semnarea contractului de supervizare si asistenta tehnica, operatorul local, Compania de Apa Oltenia, a atribuit primele 7 contracte de lucrari, ce vizeaza: extinderea retelei de alimentare cu apa si canalizare in zona Calarasi - Bechet (CL 10, in valoare de 100 milioane de lei, antreprenor Erpia SA), in comunele Poiana Mare & Piscu Vechi (CL 13, 47 milioane de lei, Erpia SA), in Breasta si Bucovat (CL 7, 30 milioane de lei, Acvatot - Sirius Proiectare Studii - Drum Concept), in Carcea si Malu Mare (CL 3, 47 milioane de lei, Grup Primacons - Valtum Prod - Constructii Erbasu), in comuna Ghercesti, plus constructia retelei de canalizare in comuna Mischii (CL 4, 25,8 milioane de lei, Grup Primacons - Valtum Prod - Aceti), reabilitarea statiei de clorinare si amanajarea incintei statiei de captare Izvarna (CL 17, 122 milioane de lei, Elsaco Electronic - Hidroconstructia - Ecoapa Design), precum si contractul de proiectare si executie bransamente in municipiul Craiova (CL 15, 25 milioane de lei, Fluid Group Hagen Satu Mare), ce vizeaza achizitia si montarea a 1.004 camine de apometru complet echipate, si a 22.442 de apometre.
Eptisa lucreaza cu operatorul local, Compania de Apa Dolj din anul 2003 si detine un birou operational in Craiova.
***
Pe langa acestea, Eptisa mai asigura servicii de supervizare si asistenta tehnica pentru proiectele de alimentare cu apa si canalizare din Prahova (pentru Hidro Prahova), Iasi (contract de 22,4 milioane de lei semnat cu ApaVital SA pentru un proiect de 440 milioane de euro), din Turda - Campia Turzii (contract de 13 milioane de lei semnat cu Compania de Apa Aries pentru un proiect de 130,5 milioane de euro), dar si din Bucuresti, Giurgiu si alte judete.