Agentia Nationala de Imbunatatiri Funciare (ANIF) - Bucuresti organizeaza licitatie pentru atribuirea contractului ce presupune executia lucrarilor pentru obiectivele de investitii aflate in administrarea ANIF, din cadrul Programului National de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigatii din Romania etapa I - 4 loturi. Valoarea estimata a a lucrarilor este de 204.377.572,48 lei (fara TVA), cea mai substantiala suma, de peste 93,25 milioane de lei, fiind alocata pentru lotul al treilea.
Finantarea este asigurata din fonduri publice, dar, avand in vedere ca lucrarile pentru cele patru loturi se deruleaza strict in aceeasi perioada de timp si simultan cu alte lucrari deja contractate sau care urmeaza a fi contractate de ANIF in imediata perioada de timp, contracte in care potentialii agenti economici participanti sunt deja implicati sau vor putea fi implicati, autoritatea contractanta a decis, conform art. 141, alin. (5) din Legea nr. 98/2016 ca unui ofertant sa ii poata fi atribuit numai un singur lot. In cazul in care un ofertant este clasat pe primul loc la mai multe loturi, ii va fi atribuit lotul la care diferenta de pret dintre primul si al doilea clasat este cea mai mare. Acest criteriu permite autoritatii contractante sa realizeze o economie a valorii contractate. Termenul-limita pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare s-a stabilit la 9 iulie 2018, ora 15:00, iar ofertantii vor putea solicita clarificari privind documentatia de atribuire cu 13 zile inainte de data-limita de depunere a ofertelor. Pentru informatii suplimentare, click aici!