RO EN
Coșul este gol

AKTOR a inceput lucrarile de foraj al tunelurilor montane de pe linia CF Apata-Cata

Asocierea Railworks, formata din companiile Aktor (lider) - Alstom - Arcada Company, a inceput lucrarile de forare a tunelurilor de cale ferata din zona Ormenis-Racos (judetul Brasov), de pe Magistrala M 200 Brasov - Sighisoara. Cele doua structuri se afla pe lotul median al tronsonului de cale ferata Apata - Cata si au o lungime de 12 km, galerie dubla (24 km, in total). Tunelurile gemene vor fi forate cu ajutorul a doua utilaje TBM (Tunnel Borring Machine), denumite Eleni si Varvara, furnizate de compania germana Herrenknecht. Eleni este un nume simbolic ce inseamna "Raza de soare", iar Sfanta Varvara este ocrotitoarea minerilor.
 
"Este pentru prima data pentru CFR cand va incepe forarea unui tunel cu o masina TBM. Constructia a implicat un ansamblu de proiecte. Inainte de a incepe saparea, au existat foarte multe etape in dezvoltarea acestei adevarate uzine. Speram sa intre intr-un termen predictibil si sa avem, asa cum este previzionat, in octombrie anul viitor primul tunel terminat, imediat si al doilea. Credem noi ca in vara se va lucra si pe tunelele 3 si 4 de la Homorod (din partea cealalta a sectiunii de cale ferata). Desi au fost foarte multe intarzieri, important este ca incepe si acest «missing link» de pe traseul feroviar catre frontiera de vest si sa se finalizeze intr-un termen predictibil. De asemenea, imi doresc foarte mult ca toti participantii la acest proiect sa il trateze cu foarte multa seriozitate pentru ca, odata inceput, pot aparea si alte situatii care trebuie foarte bine programate, deoarece deja am intarziat prea mult", a declarat Ionut Savoiu, Secretar de Stat in cadrul Ministerului Transporturilor si Infrastructurii, prezent la ceremonia de incepere a forajelor. 
 
 
Compania de constructii Aktor, din Grecia, a fost preluata de grupul elen Intrakat, tranzactia fiind finalizata in noiembrie 2023. La finalul anului trecut, Aktor Construction a primit o injectie semnificativa de capital de la Intrakat pentru a accelera finalizarea proiectelor aflate in derulare, cu prioritate a celor din Romania.
 
"De la preluare, Romania a devenit o prioritate de top pentru grupul Intrakat. S-a alocat capital pentru implementarea acestui proiect (n.r. sectiunea de cale ferata Apata-Cata), acesta fiind unul dintre cele mai importante pentru grup, dar si pentru intreaga regiune", a precizat Apostolos Tzavellos, CCO Intrakat/ Aktor SA.
 
Eleni este primul utilaj TBM pornit, si va fora in munte unul dintre tunelurile gemene Ormenis, cu o lungime de 6,9 km fiecare, intre Racos si Ormenis, segmentul sudic al tronsonului de cale ferata ce va strapunge dealurile din zona. O a doua pereche de tuneluri, denumita Homorod, cu o lungime de 5,1 km fiecare, va fi forata intre Racos si Homorod.
Tunelurile vor fi conectate prin galerii de legatura: 13 galerii de legatura, cu o lungime totala de 601 metri liniari pentru tunelul Ormenis, respectiv 10 galerii de legatura, cu o lungime totala de 417 metri liniari pentru tunelul Homorod.
 
 
Pasajele subterane Ormenis/Homorod vor fi formate fiecare din cate doua tuneluri feroviare cu cate o linie de cale ferata. Distanta dintre cele doua tuneluri forate va fi variabila si este planificata sa fie cuprinsa intre 30 de metri langa zonele de intrare si 70 m langa zona cu suprasarcina mare.
Cele patru tuneluri vor avea un diametru interior de 8,6 metri (un diametru exterior de 9,4 metri, datorita captuselii din beton). Acestea vor fi forate cu ajutorul a patru TBM-uri, construite de compania Herrenknecht. Un TBM poate sa foreze tuneluri la scara mare cu o medie de 10-15 metri pe zi, sase zile pe saptamana si o zi de intretinere.
Contractul de executie pentru tronsonul de cale ferata Apata - Cata a fost semnat in septembrie 2020 si are o valoare de 573 milioane de euro. Aktor este lider al asocierii constructoare, cu o participatie de 60% in proiect, Alstom si Arcada Company avand participatii egale, de 20% fiecare. Tronsonul Apata - Cata reprezinta a treia sectiune, mediana, a liniei de cale ferata Brasov - Simeria. Pe celelalte doua, la capetele liniei, asocierea Railworks (avand ca lider Alstom Transport SA) lucreaza la modernizarea cailor ferate. 
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter