RO EN
Coșul este gol

SIBIU: Cartier cu 200 de locuinte, in Sura Mare

Producatorul de caramida Wienerberger, furnizorul de invelitori Tondach si compania Semmelrock Stein + Design, unul dintre liderii locali ai pietei de pavele, dale si borduri, se vor implica in construirea a peste 200 de locuinte pentru tineri, in localitatea Sura Mare, din judetul Sibiu. Proiectul este dezvoltat de primaria locala, care asigura terenul necesar realizarii proiectului, localizat la o distanta de 9 kn de municipiul Sibiu. Cele trei companii cu capital austriac vor oferi consultanta, servicii si pachete speciale pentru tinerii care doresc sa-si construiasca imobile din materiale durabile si naturale, conform traditiei locale. "Casele din Sibiu sunt renumite pentru durabilitatea si calitatea constructiei. Populatia din aceasta zona a folosit, in mod traditional, cele mai bune materiale pentru locuinte. Beneficiem de posibilitatea de a livra aceste produse intr-un timp foarte scurt, ca urmare a proximitatii celor trei fabrici pe care le detinem in regiune", a declarat Corneliu Fecioru, director general al Wienerberger Sisteme de Caramizi Romania. Doua dintre unitatile de productie sunt situate, astfel, in Sibiu (Wienerberger si Tondach), iar una din fabricile Semmelrock se afla in judetul Alba. Produsele care vor putea fi achizitionate de la cei trei producatori austrieci reprezinta o mare parte din materialele necesare executiei unei case. Astfel, Wienerberger este furnizor complet de sisteme de zidarie, in oferta companiei regasindu-se produse incepand de la blocuri ceramice si pana la mortare, buiandrugi, plansee sau fatade. Tondach furnizeaza solutii complete pentru invelitori, de la tigla ceramica (variate modele si culori, accesorii) la ornamente pentru acoperisuri, in timp ce Semmelrock ofera o gama diversa de pavaje, dale, borduri si sisteme de garduri precum si servicii de proiectare pentru amenajarea exterioara. "Ne propunem ca acesta sa fie doar inceputul unui parteneriat solid, pentru ca impreuna sa oferim plus valoare si siguranta clientilor nostri. Potrivit unui comunicat oficial, tinerii interesati de pachetele speciale se pot adresa celor trei producatori implicati in aceasta campanie.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter