In sedinta din 22 septembrie a.c., membrii Senatului Romaniei au adoptat in procedura de urgenta propunerea legislativa privind transmiterea unei suprafete de teren din domeniul public al statului si din administrarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof si Sfecla de Zahar Brasov (judetul Brasov), in domeniul public al judetului Brasov si in administrarea Consiliului Judetean Brasov, pentru realizarea obiectivului denumit „Aeroportul International Brasov-Ghimbav”. Potrivit initiatorilor acestei legi, „aeroportul va fi construit pe suprafata unui teren transferat din administrarea Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof si Sfecla de Zahar Brasov in domeniul public al judetului, iar predarea-preluarea terenului se va face pe baza de protocol incheiat intre parti in termen de 30 de zile de la intrarea legii in vigoare”. Mai mult, in numele initiatorilor, Viorel Chiriac, senator PSD, arata ca, inca din 2007, prin ordonanta a Guvernului, s-a decis constructia acestui aeroport, iar in prezent realizarea obiectivului a fost demarata, s-au efectuat studii specifice, executandu-se nivelari, imprejmuiri si terasari ale terenului, in timp ce pista este finalizata in proportie de 92%. „Prin intermediul unei legi, s-a prevazut ca, in cazul nerealizarii obiectivului in termen de cinci ani, suprafata de teren va reveni de drept in domeniul public al statului si in administrarea institutului respectiv. Din cauza conditiilor economice precare, investitia fiind sustinuta exclusiv din fondurile judetului Brasov, aeroportul nu a putut fi definitivat, existand astfel riscul sistarii lucrarilor, deoarece termenul de cinci ani a expirat. Aceasta situatie este de natura sa provoace grave perturbari, obiectivul fiind o prioritate judeteana si nationala, iar initiativa legislativa stabileste un termen real de zece ani, pentru finalizarea aeroportului. Adoptarea legii este utila si pentru mentinerea dreptului de proprietate a judetului Brasov asupra lucrarilor realizate pana in acest moment”, a declarat Viorel Chiriac.
***
Aeroportul International Brasov-Ghimbav, a carui pista, cu o valoare evaluata la 12,7 milioane de euro, a fost realizata pana la stadiul mentionat anterior de antreprenorul Vectra Service (ce a intrat ulterior in insolventa) reprezinta un proiect al Consiliului Judetean Brasov. La nivelul lui 2013, cu ocazia demararii lucrarilor la pista cu o lungime de 2.820 de metri si o latime de 45 de metri, Mihai Pascu, manager al proiectului de constructie a aeroportului, preciza ca autoritatea contractanta – Consiliul Judetean Brasov - are in vedere efectuarea unei noi investitii - estimate initial la 100 de milioane de euro si reevaluate ulterior la 60 de milioane de euro, respectiv la cel mult 33 milioane de euro - ce vizeaza constructia unui nou terminal de pasageri, in colaborare cu un investitor privat. Conform evaluarii autoritatii contractante, contra sumei de 32,3 milioane de euro (fara TVA), ar trebui realizata constructia turnului de control, a cladirii energetice, a remizei pentru pompieri, a statiei de epurare monobloc, a drumului de acces, a drumului perimetral, a canalului pluvial deschis si a retelei din incinta aeroportului, a cabinei de control al accesului si, in final, a terminalului modular de calatori.
In luna mai 2014, primul avion (de mici dimensiuni) a decolat si a aterizat pe pista Aeroportului International de la Ghimbav, iar in acel moment autoritatile locale au anuntat ca se vor deplasa in China, pentru a contracta un imprumut destinat exclusiv continuarii lucrarilor la acest obiectiv. Prin proiectul de lege adoptat de Senat, in calitate de prima camera sesizata (astfel incat decizia finala apartine deputatilor), oficialii Consiliului Judetean Brasov vor avea posibilitatea continuarii demersurilor de a identifica surse de finantare pentru definitivarea intregului proiect. Informatii suplimentare, la www.aeroportbrasov.ro, iar pentru a descarca proiectul de lege si expunerea de motive click aici si aici!