RO EN
Coșul este gol

Liziera de Lac: Peste 4.400 de locuinte in urmatorii 10 ani, langa Bucuresti

Liebrecht & wooD, dezvoltator ce a investit 200 de milioane de euro in Romania, a inceput lucrarile de constructii la ansamblul Liziera de Lac, mega-proiect pe care il va derula in urmatorii 10 ani, urmand a construi aproximativ 4.400 de case in localitatea Frumusani.
Constructia proiectului a demarat in aceasta luna, iar in prima etapa vor fi ridicate 94 de case, in cinci modele, cu suprafete cuprinse intre 77 mp si 127 mp, in urma unei investitii estimate la 24 milioane de euro.
"Liziera de Lac este cel mai ambitios proiect rezidential dezvoltat de Liebrecht & wooD in sud-estul Bucurestiului, la Frumusani, la doar 15 minute cu masina de statia de metrou Anghel Saligny. Proiectul este situat in mijlocul naturii, pe malul lacului Tataru, inconjurat de paduri si campuri verzi. In prima faza, pentru care au inceput deja lucrarile, vor fi construite 94 de case cu suprafete cuprinse intre 77 mp si 127 mp, un complex cu piscina, terenuri de basket si tenis si zone pentru activitati sportive, un Community HUB cu spatiu de co-working, restaurant, magazin, cafenea si o gradinita", spun reprezentantii dezvoltatorului.
In Frumusani, Liebrecht & wooD isi doreste sa pune bazele unei viitoare comunitati de aproximativ 13.000 de locuitori, pana la finalul anului 2030.
Pe langa cele 4.400 de locuinte, ansamblul va mai include 12 hectare de panouri solare pentru spatii, piste pentru biciclete, 13 hectare de padure, sistem independent de irigatii, sistem dual de colectare a apelor uzate, statii proprii de tratare a apei potabile si uzate si o capacitate de testare perrmanenta a calitatii aerului. Potrivit datelor dezvoltatorului, aproximativ 50% din suprafata totala a viitorului ansamblu rezidential, de 170 de hectare, va fi reprezentata de spatii verzi.
***
Dezvoltatorul belgian Liebrecht & wooD este prezent in Romania din 2001, prima investitie locala fiind proiectul Militari Shopping Centre, inaugurat in 2003, cu o suprafata totala inchiriabila de 20.500 mp. Cel de-al doilea proiect lansat in Romania, in anul 2007, a fost Victoria Park Bucuresti - o cladire emblematica pentru zona de office din nordul Capitalei. Liebrecht & wooD a avut un exit de succes din aceste proiecte de portofoliu, concentrandu-se in urmatorii ani pe dezvoltarea West Park Retail Militari. Cu investitii ce depasesc 200 de milioane de euro pe piata din Romania, grupul continua sa opereze proiecte de anvergura si are ca scop principal extinderea si consolidarea pozitiei pe piata locala.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter