RO EN
Coșul este gol

IMPACT a inceput constructia Boreal Plus Constanta, de 61 milioane euro

Impact revine cu avant pe piata constanteana si da start lucrarilor la proiectul Boreal Plus. Noul ansamblu va fi dezvoltat pe un teren cu suprafata de 4 ha amplasat in nordul orasului, in Palazu Mare, una dintre cele mai bine cotate zone rezidentiale ale municipiului Constanta. Proiectul va livra pe piata 693 de locuinte premium, vile si apartamente si va fi construit in 3 faze de lucrari, desfasurate pe o perioada de 3 ani (2020 – 2023). Valoarea de piata a proiectului este de 61,6 milioane de Euro.
Boreal Plus este o extensie a deja cunoscutului cartier Boreal, primul proiect rezidential pe care dezvoltatorul l-a livrat in Constanta (2010) si se pozitioneaza pe segmentul mediu-ridicat, avand ca target persoanele cu venit peste mediu si mare. Ansamblul va include 4 vile individuale si 14 cuplate la calcan, impreuna cu 9 blocuri cu regim maxim de inaltime P+ 11E.
Vilele individuale au suprafata construita de 170 mp si cele cuplate la calcan au suprafata de 167 mp. Acestea beneficiaza de compartimentare moderna, care diferentiaza zona de odihna de cea a activitatilor zilnice. Pentru un plus de armonie cu cadrul natural, fiecare casa dispunde de teren pentru spatiu verde, cu suprafete de la 315 mp la 458 mp. Lucrarile de construire pentru vile avanseaza rapid, structura de rezistenta fiind deja finalizata. Unitatile pot fi precontractate incepand cu luna mai si urmeaza sa fie livrate in luna septembrie. Pretul de vanzare al unei vile incepe de la 291,000 euro (TVA inclus).
Cele 9 blocuri, aflate in faza de autorizare, vor fi dezvoltate in 3 etape: primele 3 blocuri cu 210 apartamente vor fi livrate in 2021, 2 blocuri cu 133 de apartamente in 2022 si ultimele 4 blocuri cu 332 de apartamente in 2023. Din totalul de 675 apartamente, 227 vor fi studiouri, 342 apartamente cu 2 camere, 106 apartamente cu 3 camere. Locuintele sunt bine dimensionate si compartimentate si beneficiaza de vedere panoramica spre lacul Siutghiol, ceea ce confera un plus de eleganta si confort pentru un trai exclusivist in apropierea litoralului romanesc. Ansamblul va dispune, de asemenea, de 811 locuri de parcare, dintre care 289 de locuri vor fi dispuse intr-o parcare etajata, cu inaltime P+4E ce va fi construita in prima etapa.
„Proiectul Boreal Plus marcheaza reintoarcerea Impact in Constanta. Am fost printre pionierii dezvoltarilor rezidentiale din oras dupa revolutie, deschizand zona rezidentiala Tomis, prin proiectul Boreal. Constanta a ramas in atentia noastra ca o zona cu potential rezidential deosebit, dat atat de interesul turistic al zonei, dar mai ales de prospectele de dezvoltare economica. Suntem increzatori ca expansiunea economica a zonei portuare va continua sa consolideze statutul de hub comercial regional major al orasului si impreuna cu avantaje precum prezenta unui puternic centru universitar sau conectivitatea foarte buna cu Capitala, vor contribui in perioada imediat urmatoare la iesirea orasului din zona de stagnare economica a ultimilor ani, transformandu-l in zona economica a tarii cu una dintre cele mai mari rate de crestere. Primele semne ale acestei reveniri le-am vazut deja pe piata rezidentiala din ultimii doi ani, in care cererea de locuinte noi a crescut sustinut in Constanta. De aceea, credem ca lansarea proiectului Boreal Plus vine intr-un moment optim, mai ales ca ne propunem sa aducem pe piata rezidetiala din Constanta un mix unic de calitate, stil si accesibilitate. Proiectul Boreal Plus aduce un nou standard de locuire pe segmentul mediu-ridicat, imbinand factori cheie precum locatia avantajoasa, gama variata de facilitati disponibile si dezvoltarea sustenabila, utilizand materiale atent selectate si solutii tehnice eficiente. Amplasat in nordul Constantei, lasand in urma agitatia si poluarea, noul cartier va oferi rezidentilor un cadru linistit, apropiat de natura, in care se vor putea dezvolta armonios, in acelasi timp avand posibilitatea de a se conecta usor la centre de interes din oras. Suntem increzatori ca multiplele avantaje ale proiectului, vor face din Boreal Plus locuinta ideala pentru cumparatorul modern, care este in cautarea echilibrului intre confortul urban si mediul natural”, a declarat Sorin Apostol, CEO Impact Developer & Contractor.
Locatia ansamblului asigura acces facil catre diferite puncte de interes, fiind la 15 minute de centrul orasului, de autostrada A4 si la doar 10 minute de plaja. Zona va fi deservita de supermarket Kaufland chiar in cadrul complexului, hipermarketuri si supermarketuri in proximitate: Carrefour, Mega Image, Penny Market si Auchan, centre comerciale mari precum Tom si Vivo, dar si de unitati educationale si medicale.
Planificat in mod responsabil si sustenabil, cartierul va include: sistem de colectare selectiva si gestionare a deseurilor, iluminat eficient, recuperarea si gestionarea apei folosite. Stilul arhitectural al cladirilor din Boreal Plus este unul minimalist, atat materialele, finisajele interioare si exterioare premium, cat si culorile si texturile fiind alese astfel incat sa se integreze armonios mediului inconjurator.
Proiectul are prevazute zone verzi amenajate pe o suprafata 12.000 mp, care asigura un cadru natural, propice relaxarii, pentru rezidenti. Proiectul este completat de o gama de servicii si facilitati care anticipeaza nevoile rezidentilor pentru o viata urbana de calitate, de la parcare, boxe si access securizat, pana la spatii comerciale si office, parc cu loc de joaca pentru copii, dar si o gradinita, pentru un plus de accesibilitate, siguranta si confort pentru familii.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter