Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) a solicitat Executivului alocarea unor fonduri de 118 milioane de lei pentru constructia de locuinte in anul 2014. Suma se afla sub nivelul atribuit in 2013 institutiei (139,1 milioane de lei), din care s-au finantat 51 de proiecte, ce au totalizat 2.469 de unitati locative pentru tineri. Daca alocarea de fonduri va fi aprobata, ANL ar putea finaliza 3.666 de locuinte in 2014 si ar putea demara lucrarile pentru alte 5.000 de apartamente, cu suma respectiva. Astfel, prin aceasta institutie, anul viitor ar putea fi deschise pe 50 de santiere in intreaga tara. Cu toate acestea, prioritatea agentiei este reprezentata de finalizarea lucrarilor incepute deja. Doar in luna octombrie a.c., ANL avea in lucru 41 de obiective de investitii, ce insumau peste 2.100 unitati locative. Toate aceste proiecte au fost sistate pana la inceputul lunii septembrie 2013, reluarea fiind posibila datorita suplimentarii de fonduri, cuprinsa in rectificarea bugetara din luna august.
Noi santiere ANL vor fi deschise in curand
In prezent, se pregatesc documentatiile pentru noi proiecte derulate prin ANL, amplasate in diverse regiuni din tara, precum Galati, Satu-Mare, Dorohoi, Nasaud etc. Cel mai important dintre acestea, aflat in prezent in etapa de pregatire a licitatiei, este reprezentat de constructia Cartierului Micro 17, din Galati. Doar acest obiectiv va furniza 756 de noi unitati locative pentru tineri. Licitatia propriu-zisa va avea loc in data de 13 ianuarie 2014, contractul urmand a fi alocat societatii cu cea mai buna oferta din punct de vedere al pretului (ce va avea o pondere de 80% din punctajul total) si termenului de executie (20%). “Obiectivul de investitii, estimat la 46,2 milioane de lei, prevede edificare a 15 blocuri, din care 4 imobile vor avea in componenta 228 de unitati locative, iar alte 11 vor ingloba 528 de apartamente. Totodata, in conditiile contractuale sunt prevazute atat servicii de executie, cat si de proiectare, precum si realizarea tuturor instalatiilor, sistematizarilor, spatiilor verzi si retelelor edilitare. Suma efectiva alocata serviciilor antreprenoriale va fi de 43,8 milioane de lei. Un criteriu esential pentru adjudecarea acestui contract este reprezentat de dovada executiei unuia sau mai multor proiecte similare, care sa cuprinda atat proiectare, cat si executie, in cadrul carora valoarea fiecarui serviciu sa fi insumat 0,65 milioane de lei, respectiv 20 milioane de lei”, a declarat Tarola Odeta, reprezentant al compartimentului de achizitii si licitatii din cadrul Primariei Galati. Pentru informatii suplimentare, click aici!