RO EN
Coșul este gol

TOPANEL: Afaceri de 65 milioane euro in 2023 si perspective bune pentru 2024

In primele noua luni ale anului 2023, producatorul de panouri termoizolante TOPANEL a inregistrat o cifra de afaceri de 50 de milioane de euro, la nivelul intregului an in curs businessul urmand a ajunge la aproximativ 65 de milioane de euro. Desi fluctuatiile preturilor la materiile prime au avut ca efect o usoara scadere a cifrei de afaceri, Irina Boureanu, directorul comercial al companiei afirma ca, la nivel de productie, valorile din 2023 vor depasi cifrele din 2022, ajungand l peste 3 milioane de metri patrati de panouri termoizolante PIR, PUR si vata minerala produsi. Reprezentanta TOPANEL priveste cu optimism catre anul 2024. "Anticipam ca primul semestru va fi favorabil, dat fiind faptul ca avem deja proiecte importante in stadiu de ofertare sau in faze avansate de negocieri. De asemenea, ne-am stabilit tinte realiste dar ambitioase pentru 2024, bazandu-ne pe o echipa motivata si bine pregatita, care ne va sprijini in atingerea acestor obiective", a precizat Irina Boureanu. 
Cu o prezenta de 14 ani in Romania, TOPANEL produce panouri tip sandwich cu poliuretan (PUR), PIR si vata minerala, sistemul THERMOTOP, una dintre cele mai performante solutii de termoizolare disponibile pe piata, tabla cutata autoportanta, profile zincate Top Steel si accesorii. Produsele companiei sunt realizate intr-o fabrica moderna si performanta, localizata in Ramnicu Valcea. Impreuna cu grupul de firme ICCO, cofondatori, TOPANEL are in plan o investitie de peste 20 de milioane de euro pentru constructia unei noi fabrici in apropiere de Brasov, in cadrul Parcului Industrial ICCO.
 
- Cum au evoluat vanzarile TOPANEL in 2023 si ce tipuri de produse din oferta companiei au fost preferate de clienti?
- In ansamblu, toate produsele din portofoliul TOPANEL au fost de interes pe piata materialelor de constructii si au avut o evolutie pozitiva. Panourile termoizolante sunt, in continuare, cele mai vandute produse din portofoliu, detasandu-se clar de celelalte game comercializate de noi. Cresteri am inregistrat si pe segmentul de placi termoizolante THERMOTOP, ceea ce nu surprinde, date fiind tendintele pietei, care cauta solutii sustenabile pentru constructii eficiente energetic. Credem ca acest trend se va mentine si in viitor, pe masura ce piata devine tot mai constienta de importanta sustenabilitatii si eficientei energetice. De altfel, compania noastra va continua sa raspunda nevoilor clientilor cu produse de calitate si solutii adaptate cerintelor actuale ale pietei. 
 
 
- Ce investitii si obiective aveti planificate pentru anii urmatori?
- Pentru anii urmatori, avem planificate mai multe obiective importante de extindere si dezvoltare. In prezent, suntem in etapa finala de implementare a unei noi linii de profile zincate, complet automatizata, rezultatul unei investitii de peste un milion de euro. Aceasta achizitie ne va dubla capacitatea de productie, dar, mai mult decat atat, ne va permite sa diversificam gama de produse, oferind profile cu inaltimi de sectiune cuprinse intre 100 mm si 400 mm. Astfel, sunt deschise noi oportunitati de piata, inclusiv pe piata parcurilor fotovoltaice, unde pana in prezent am fost limitati ca oferta.
Incepind cu septembrie 2024, vom instala noua linie de panouri termoizolante, achizitionata de la un renumit producator european. Investitia depaseste 10 milioane de euro, si a presupus construirea unei noi hale de peste 7.000 mp si extinderea spatiului de depozitare la aproximativ 40.000 mp. Cu noua linie instalata ne vom dubla capacitatea de productie, dar, in egala masura, ne va permite sa marim productia de THERMOTOP, placile noastre termoizolante cu spuma PIR, tot mai solicitate pe piata constructiilor civile si industriale.
Cea mai mare investitie a noastra pe termen mediu, de peste 20 de milioane de euro, va fi implementata in parteneriat cu grupul ICCO, co-fondatori. In incinta parcului industrial ICCO de langa Brasov vom realiza o investitie de tip greenfield pe un teren de 4 hectare. Aceasta va include o hala principala de productie de 12.000 mp, anexe, tancuri si rezervoare pentru depozitarea materiilor prime. Unitatea, ce isi va incepe activitatea in martie 2025, va produce exclusiv placi PIR THERMOTOP. Proiectul, cel mai mare de acest fel din Europa Centrala si de Est, va avea o capacitate anuala de peste 6 milioane de metri patrati de placi PIR, esentiale in constructiile civile si termoizolarea cladirilor vechi si noi, inlocuind eficient polistirenul in constructia caselor pasive si eficiente energetic. Aceste investitii ne vor ajuta sa ne imbunatatim eficienta operationala si sa extindem prezenta pe noi segmente de piata, asigurand astfel o dezvoltare stabila si durabila pentru compania noastra in urmatorii ani.
 
 
- Cum abordati problema zero carbon in cadrul activitatilor operationale si ce obiective de sustenabilitate aveti stabilite pe termen mediu si lung?
- Suntem intr-un proces continuu de modernizare, cu o viziune clara spre sustenabilitate. Produsele noastre, in special panourile termoizolante TOPANEL si placile PIR THERMOTOP sunt concepute pentru constructii sustenabile, contribuind eficient la reducerea consumului de energie si la obtinerea certificarilor energetice precum LEED si BREEAM. 
Un moment important in demersul nostru catre sustenabilitate a fost obtinerea Declaratiei de Mediu pentru Produs (EPD) pentru gama de panouri termoizolante si pentru THERMOTOP, inca din 2022. Astfel, clientii TOPANEL achizitioneaza produse care un impact ecologic minim si o amprenta de CO2 redusa. Aceasta certificare ne distinge ca primul producator din Romania in domeniul panourilor termoizolante care furnizeaza astfel de declaratii, reiterand angajamentul nostru pentru o constructie mai ecologica si responsabila.
In ceea ce priveste activitatile operationale, optimizam continuu procesul de productie, cu scopul de a ne apropia cat mai mult de o amprenta de carbon zero. Unitatea de productie TOPANEL a fost modernizata cu un parc fotovoltaic de 1,8 MWh, asigurand astfel energia necesara productiei noastre din surse regenerabile. De asemenea, am implementat o politica de selectie a furnizorilor de materii prime care respecta principiile zero carbon. Utilizam materiale de inalta calitate cu componente reciclate, de pana la 25% in produsele metalice si pana la 37% in vata minerala. 
Pentru a optimiza ciclul de viata al produselor, o parte semnificativa a materiilor prime este transportata pe mare, reducand astfel emisiile de carbon asociate logisticii. La nivel de fabrica, am implementat un program riguros de reciclare selectiva. Acest program implica colectarea si valorificarea eficienta a deseurilor din metal, carton, plastic sau alte materiale reciclabile, in timp ce deseurile care nu pot fi reciclate sunt eliminate responsabil, conform reglementarilor legale, prin intermediul companiilor autorizate. In plus, in niciunul din procesele tehnologice de obtinere a produselor finite nu folosim resurse de apa.
 
 
In acelasi timp, ne dedicam resurselor si energiei noastre in sprijinirea proiectelor culturale, educationale si sociale, contribuind astfel activ la dezvoltarea comunitatii noastre locale si nationale. Credem cu tarie in sustinerea unui sistem de sanatate si educational performant. In acest an, am alocat fonduri semnificative fundatiilor care promoveaza antreprenoriatul, educatia si sportul. Misiunea noastra de a contribui la progresul societatii romanesti ramane un angajament pe care il purtam cu mandrie si seriozitate. 
La finalul anului 2023, pe piata romaneasca, produsele sustenabile, precum panourile termoizolante, tabla cutata autoportanta sau profilele zincate presate la rece sunt din ce in ce mai cautate si apreciate, reflectand o crestere a constientizarii importantei sustenabilitatii si preferintei pentru materiale de constructie eficiente energetic.
 
- Care credeti ca vor fi provocarile anului 2024 in domeniul constructiilor si pentru companie? Dar oportunitatile?
- Provocarile anului 2024 in constructii vor fi determinate de mai multi factori. Anticipam o contractie a pietei, influentata de inflatia globala si cresterea preturilor la materialele de constructii. De asemenea, contextul geopolitic va continua sa afecteze negativ sectorul. Un alt aspect cu impact major in domeniu este deficitul de forta de munca calificata, care se reflecta atat in productie, cat si in servicii. 
Cu toate aceste provocari, exista si oportunitati semnificative. Observam o deschidere tot mai mare fata de produsele sustenabile, in special cele termoizolante cu eficienta energetica ridicata, precum THERMOTOP. Reglementarile privind certificarea energetica vor continua sa incurajeze utilizarea materialelor de constructii sustenabile. De asemenea, programele finantate de UE ofera oportunitati semnificative pentru inovatie si dezvoltare durabila in sector. Astfel, vedem aceste provocari ca pe niste catalizatori pentru imbunatatire si inovatie in industria constructiilor.
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter