SSAB-AG, antreprenor general specializat in constructia de hale industriale, a finalizat constructia unui hangar pentru Aerostar Iasi, ce va functiona ca centru de mentenanta a avioanelor civile Airbus 320 si Boeing 737. Unitatea este ridicata pe terenul Aeroportului International Iasi si, potrivit constructorului, este cea mai mare constructie de acest tip din tara, avand o deschidere de 83 de metri, realizata fara stalpi intermediari.
Pe langa hangar, in perioada urmatoare vor mai fi construite o anexa tehnica, instalatiile, amenajarile tehnico edilitare si imprejmuirea terenului. Suprafata desfasurata impreuna cu anexa tehnica este de 8.335 mp.
"Accesul avioanelor in hangar este asigurat de 10 porti cu inaltimea de 13,5 metri, care se deschid spre dreapta si spre stanga. Portile sunt actionate de panouri de comanda si au viteze diferite de deschidere, in asa fel incat la capat de cursa sa ajunga toate in acelasi timp. Sunt prevazute cu senzori de depistare a obstacolelor, tampoane la capat de cursa si sunt acoperite cu panouri termoizolante. Portile se deplaseaza pe un sistem de culisare pe sine, inglobat in platforma hangarului, prevazut cu scurgeri laterale pentru colectarea apelor pluviale acumulate intre sine", precizeaza reprezentantii SSAB, intr-o comunicare.
Investitia, realizata de Grupul Industrial Aeronautic Aerostar SA Bacau, s-a ridicat la 10 milioane de euro si a creat peste 150 de locuri de munca.
Referindu-se la provocarile pe care le-a intampinat SSAB-AG in dezvoltarea acestui proiect de anvergura, Paul Armeanu, directorul de productie al companiei, a declarat: "Una dintre cele mai mari provocari a fost partea de proiectare. In timpul lucrarilor provocarea a fost partea de terasament, pentru ca a trebuit sa acoperim o diferenta de nivel de aproximativ 5 metri si a trebuit sa aducem 15.000 de metri cubi de umplutura. O alta provocare o reprezinta transportul acestei structuri metalice de la Bacau la Iasi, care a necesitat o asamblare la fata locului. In momentele de varf la Iasi au lucrat si 75 de oameni".
SSAB-AG traverseaza un trend deosebit de favorabil al activitatii, in 2019 cifra de afaceri a companiei inregistrand o crestere de aproape 80%, pana la 204,9 milioane de lei (peste 42 milioane de euro). Potrivit datelor publice, profitul net a societatii s-a mentinut la un nivel anual de 5,5 milioane de lei, iar numarul de angajati a ajuns la 200.
Compania detine capacitati de productie a structurilor metalice si prefabricatelor din beton, unde produce toate tipurile de structuri de beton, inclusiv elemente pretensionate. In aproape 30 de ani de activitate pe piata constructiilor din Romania, SSAB-AG a montat peste 200.000 mp de structuri metalice si mai mult de 400.000 mp de panouri termoizolante.