RO EN
Coșul este gol

AUTODESK: Noul model de subscriere impulsioneaza vanzarile

Oficialii corporatiei Autodesk au anuntat recent ca, in primul trimestru al anului fiscal 2017, noul model de subscriere a impulsionat rezultatele financiare, numarul de subscrieri sporind cu 140.000 de unitati fata de cel de-al patrulea trimestru al exercitiului financiar 2016, pana la 567.000 de unitati. Astfel, la finele perioadei analizate s-a ajuns, in total, la 2,71 milioane de subscrieri. In consecinta, indicatorul venitului anualizat recurent (ARR) s-a cifrat la 1,44 miliarde USD, indicand o crestere de +9%, pe baze reale, fata de primul trimestru al exercitiului financiar 2016 sau de +12% daca se elimina diferentele de curs valutar. Pentru noul model de afaceri, ARR a fost de 308 milioane USD (+71% pe baze reale si +76% la cursuri de schimb constante). In acelasi timp, pentru reputatul holding specializat in elaborarea si comercializarea programelor de proiectare asistata, venitul amanat a fost de 1,52 miliarde USD, remarcandu-se o majorare de +32%. In schimb, cifra de afaceri efectiva a ajuns la 512 milioane de dolari, in scadere cu -21% pe baze reale, din cauza faptului ca tranzitia spre noul model de afaceri a avut anumite efecte negative, intrucat noile oferte sunt promovate la un pret mult mai redus decat cele traditionale, iar incasarile sunt, evident, mai mici.
„Primul trimestru a insemnat o perioada cu activitate optima, in care am fructificat si mai mult oportunitatile din ultimul trimestru al exercitiului financiar anterior si reprezinta un start excelent pentru anul fiscal in curs. Clientii si partenerii nostri sunt multumiti de noul model de afaceri, ceea ce ne determina sa intensificam tranzitia spre achizitia programelor Autodesk pe baza de subscriere sau prin metoda «cloud». Desi incasarile s-au restrans momentan, dupa cum era de asteptat, venitul recurent s-a majorat, avand o cota de 70% la incasarile totale. Urmeaza sa alocam fonduri suplimentare pentru finalizarea perioadei de tranzitie, in acelasi timp cu mentinerea unui control strict al costurilor, deoarece urmarim un echilibru sustenabil pentru a atinge tintele stabilite pe termen scurt si mediu”, a declarat Carl Bass, presedinte si CEO al Autodesk.
Estimarile indica o usoara scadere a rulajului, ca urmare a noii paradigme de afaceri
Adoptarea pe scara larga si pe plan global a solutiilor software de proiectare asistata pe calculator, dintre care cele mai cunoscute fac parte din suita Autodesk, precum si noul model de afaceri cu licente de tip abonament sau cu programe instalate in „cloud” reprezinta paradigma pe baza careia managerii grupului au o viziune relativ optimista in ceea ce priveste rezultatele financiare din actualul exercitiu fiscal. Astfel, previziunile pe termen scurt in ceea ce priveste cifra de afaceri realizata de Autodesk in anul fiscal 2017 indica posibilitatea mentinerii acesteia in proximitatea unui prag psihologic important, fiind insa luata in considerare si o continuare a starii de risc si incertitudine caracteristice perioadei anterioare. Astfel, pentru intregul an financiar in curs (2017), rulajul va fi cuprins intre 1,95 miliarde euro si 2,05 miliarde euro, in contextul in care vor fi incheiate cel mult 525.000 de abonamente noi, care se adauga celor 2,71 milioane de subscrieri existente.
Revenind la datele anuntate pentru trimestrul intai al exercitiului financiar 2017, managerii Autodesk au mai explicat ca, din cauza renuntarii treptate la vanzarile de licente perpetue, in favoarea celor de tip abonament (licente livrate la un pret redus), incasarile aferente diviziei de arhitectura, inginerie si constructii (AEC) s-au redus cu -8%, pana la nivelul de 219 milioane USD, iar pe segmentul de industrie (Manufacturing) s-a consemnat un declin de -14%, pana la 158 milioane USD, in timp ce departamentul de solutii-platforma si dedicate afacerilor emergente (PSEB) a raportat un declin de -46%, la 100 milioane de dolari. Rulajul a mai fot completat si de afacerile din industria media (M&E), unde s-au inregistrat 35 milioane USD (-12%). Conform declaratiilor conducerii Autodesk, cererea pentru aplicatii destinate utilizarii in domeniul arhitecturii si constructiilor a crescut in intervalul analizat, iar aceasta tendinta a fost generata de calitatea si flexibilitatea solutiilor de proiectare modulara (de tip BIM), subliniindu-se inca o data faptul ca diminuarea incasarilor s-a datorat efectiv promovarii unor oferte la pret scazut. Din punct de vedere geografic, veniturile din zona EMEA (Europa, Orientul Mijlociu si Africa) au cumulat 203 milioane USD (-17%), in ambele Americi s-au consemnat 218 milioane USD (-11%), iar in Asia-Pacific s-au realizat 92 milioane USD (-42%). Pentru cel de-al doilea trimestru al actualului exercitiu fiscal, conducerea corporatiei previzioneaza un rulaj de pana la 520 milioane USD.
***
La nivelul exercitiului fiscal 2016, comparativ cu 2015, Autodesk a anuntat o cifra de afaceri stabila, de 2,5 miliarde USD, care ar fi crescut cu +4% in conditiile unor rate similare de curs valutar. Pentru noul model de business, indicatorul ARR a sporit, insa, cu +68%, iar subscrierile (abonamentele) s-au majorat cu +94%, numarul total al acestora ajungand la 2,58 milioane de unitati (licente de acest tip si licente traditionale, perpetue). In Romania, este functionala compania Autodesk, din Capitala, societate cu 52 de angajati specializata in efectuarea unor „activitati de editare a altor produse software”. Cele mai recente date oficiale confirma ca, anul trecut, compania din tara noastra a realizat o cifra neta de afaceri in cuantum de 13,92 milioane de lei, cu un profit net de 1,02 milioane de lei, iar in 2014 acesti indicatori au fost de 11,77 milioane de lei si 0,89 milioane de lei, rezultand o sporire de +18,3%, in conditiile in care acum doi ani a lucrat, in medie, cu 45 de specialisti. Informatii suplimentare, la www.autodesk.com

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter