Piata serviciilor IT&C a urcat cu 23,4% in 2020, iar comertul en-gros de echipamente informatice si de telecomunicatii a crescut cu 20,5% fata de 2019, rezultand o crestere totala a pietei de 22,27%, arata o analiza efectuata de Arctic Stream, companie cu capital integral romanesc, furnizor de servicii in domeniul tehnologiilor si echipamentelor de comunicatii, a centrelor de date si a solutiilor software. Valoarea totala a pietei pentru servicii IT&C si comert cu echipamente de comunicatii a fost de 58,81 miliarde lei (11,92 miliarde euro), in 2020, comparativ cu 48,10 milioane de lei (9.75 miliarde de euro), in anul anterior.
Rezultatele excelente din sectorul IT&C, de anul trecut, urmeaza altui an bun (2019), cand piata serviciilor si cea a comertului cu ridicata de echipamente era deja pe un trend ascendent si inregistra o crestere de 15,35% fata de 2018. In pofida crizei sanitare mondiale, care a dus la o scadere cu peste 10% a economiei romanesti in trimestrul al II-lea din 2020, nevoia de solutii pentru munca la distanta a condus la investitii din partea companiilor si a institutiilor publice in echipamente, servicii pentru comunicatii, infrastructuri si solutii de securitate a datelor, precum si in capacitatea de comunicare si colaborare online, subliniaza analiza Arctic Stream.
Pandemia COVID-19 a izbucnit intr-un moment de crestere a cererii de servicii pentru digitalizarea operatiunilor si automatizari, astfel ca noul context global a impulsionat investitiile in domeniu. Astfel, chiar daca ritmul de crestere ar putea fi mai putin spectaculos fata de anul trecut, piata va inregistra o crestere solida in continuare. Pe de o parte, la nivel global, compania de consultanta si cercetare IT&C, Gartner, previzioneaza, in studiul Top Strategic Technology Trends for 2021, ca bugetele de investitii IT vor ajunge la 4,1 trilioane de dolari anul acesta, continuand sa creasca pana la 4,29 trilioane de dolari in 2022, in timp ce avansul global de anul viitor este estimat la 4,6%.
In acelasi timp, in Romania, Arctic Stream anticipeaza o crestere anuala a pietei de cel putin 14-15% in urmatorii 3-4 ani. Mai mult, daca in perioada 2015-2020, sectorul IT&C a reprezentat circa 7% din PIB-ul Romaniei, in urmatorii ani, ponderea acestuia ar putea atinge 10%, in contextul in care atat companiile private din diferite industrii (banking, retail, energie si utilitati etc.), cat si institutiile statului vor continua sa investeasca in transformarea digitala.
„Desi anul 2020 a pus omenirea in fata unei situatii fara precedent in istoria recenta, caile prin care s-a raspuns la aceasta provocare au inclus extinderea muncii la distanta si a serviciilor oferite prin internet de catre sectorul public si companiile private. Arctic Stream a raspuns prompt nevoii in crestere de infrastructura IT performanta si care sa devina rapid functionala, ceea ce a dus la cea mai mare cifra de afaceri si la cel mai bun profit din istoria companiei noastre. Trendul de transformare digitala a societatii era deja unul ireversibil, dar ritmul de dezvoltare s-a accelerat, iar obiectivul nostru este sa ne adaptam business-ul pentru a valorifica in continuare oportunitatile acestei piete in expansiune”, a declarat Dragos Octavian Diaconu, fondator si director general al Arctic Stream.
Anul trecut, Arctic Stream a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 8 milioane de euro (peste 40 milioane de lei), in crestere cu peste 120% fata de 2019, si un profit de peste 1,2 milioane de euro (peste 6 milioane lei), mai mare cu 200% fata de anul anterior.
Dat fiind contextul favorabil proiectelor de transformare digitala, Arctic Stream isi propune sa raspunda in continuare cererii de infrastructuri IT modulare, scalabile si proiectate de echipe cu experienta. De asemenea, compania vizeaza accelerarea cresterii prin atragerea de finantare de pe piata de capital, pentru posibile achizitii de firme din domeniu si intrarea pe noi nise de business.
Pentru a-si atinge obiectivele, in 2021, Arctic Stream isi va extinde cu 30% echipa si capabilitatile tehnice ale acesteia. Mai mult, prin obtinerea de noi certificari (VMware, Citrix, Cisco Data Center, Cisco Collaboration si altele), va spori expertiza companiei.