Cel mai mare interes pentru BIM ar trebui sa se manifeste in zona lucrarilor publice, care in alte tari reprezinta motorul intregului proces de adoptare, deoarece la proiectele respective se impune ca beneficiarul sa aiba un control maxim asupra costurilor de proiectare, executie si intretinere. In Romania, din pacate, administratia publica isi schimba greu modul de lucru, mai ales atunci cand schimbarea presupune asimilarea de noi competente, a declarat Dan Moraru, CEO la Allbim Net, intr-una din interventiile sale la cea mai recenta editie a videoconferintei EURO-Constructii.
"Din perspectiva noii metodologii adoptate de Guvern, care incurajeaza adoptarea sistemului BIM, credem ca se aplica zicala conform careia «mai bine mai tarziu, decat niciodata». Foi de parcurs pentru accelerarea digitalizarii in constructii au fost deja adoptate in toate statele europene cu 6-7 ani in urma. In Germania, de exemplu, se poate vedea ca metodologia BIM este obligatorie in toate proiectele finantate din fonduri publice. Desigur, in tara noastra putem arde niste etape si folosi experienta altora, insa credem ca problema nu vine de la adoptarea la nivel de proiectare sau de executie, ci din partea beneficiarilor. Avem clienti mari care au descoperit deja avantajele BIM, aplica aceasta solutie in anumite proiecte, insa pe langa acestia exista beneficiari mai mici, din categoria celor care aduc un volum mare de munca firmelor de proiectare, care nu au nicio informatie legata de aceasta metodologie", a explicat managerul Allbim Net.
Pe langa reticenta de a iesi dintr-o zona de confort, specialistul remarca si o oarecare lipsa de interes. "Din punct de vedere al proiectarii in constructii, in Romania implementarea BIM este inca intr-o faza incipienta, spre deosebire de alte domenii, cum ar fi, de exemplu, cel al aviatiei sau al industriei auto, unde deja procesele sunt extrem de avansate. Din pacate, in prezent proprietarii nu inteleg rostul unui sistem BMS (management integrat al cladirilor) sau al unei instalatii suplimentare de securitate, fara a lua in calcul reducerea masiva a costurilor de mentenanta pe care aceste solutii o asigura. In prezent, piata se confrunta cu o situatie dramatica. Cheltuielile de intretinere a cladirilor au crescut foarte mult si probabil ca tocmai acest lucru ii va determina pe proprietarii de imobile si de infrastructura sa se aplece mai mult asupra acestor costuri si sa implementeze programele de investitii necesare diminuarii lor. Mult timp, certificatul energetic a fost perceput ca un element birocratic, dar care iata ca actualmente poate fi pus in valoare, cel putin din punct de vedere teoretic. Daca toate calculele sunt realizate corect, se poate face deosebirea dintre o cladire care consuma pentru intretinere intr-o anumita perioada o suma data si alta la care costurile sunt de trei ori mai mari", a explicat Dan Moraru.
Urmatorul pas: aprobarea unor reglementari referitoare la proiectarea si gestionarea datelor digitale
Potrivit managerului Allbim Net, pasul urmator este constituit de aprobarea, la nivel guvernamental, a unor reglementari referitoare atat la proiectarea si gestionarea datelor digitale, cat si la managementul si monitorizarea informatiilor.
"Daca vom avea aceste doua norme, care sunt deja in lucru, va putea incepe procesul de organizare a unor cursuri de formare a competentelor pentru toti angajatii din domeniu. Cele patru etape prevazute in foaia de parcurs sunt perfect realizabile pana la data-limita prevazuta (anul 2028), cu atat mai mult cu cat in Romania avem la dispozitie instrumentele folosite in celelalte tari care au parcurs deja drumul respectiv", a mai precizat Dan Moraru.
In ceea ce priveste preturile solutiilor IT si evolutia costurilor digitalizarii in perioada urmatoare, este dificil de stabilit niste limite fixe, deoarece fiecare companie are necesitatile ei si nu exista o solutie unica pentru toate procesele. "Adoptarea metodologiei BIM presupune existenta unui limbaj comun pentru integrarea aplicatiilor, la care in viitor vor trebui sa adere toti furnizorii importanti de software, daca vor dori sa-si mentina competitivitatea. Referitor la programe, probabil ca in ultima perioada preturile s-au actualizat cu indicele de inflatie de 5-10%, dar multe companii au compensat acest efort suplimentar oferind pachete mai cuprinzatoare. Pentru noi este mai dificil, deoarece este necesara adaptarea la situatia pietei romanesti, care presupune suplimentar cheltuieli de traducere, adaptare la normele nationale, la care se adauga costurile de formare a utilizatorilor, pentru a le permite acestora exploatarea optima a facilitatilor oferite de programele noastre", a mai spus Dan Moraru in cadrul EURO-Constructii.
Pentru a urmari cea mai recenta editie a videoconferintei EURO-Constructii, click aici!