Riscurile de a locui intr-o locuinta invechita si ineficienta din punct de vedere energetic depasesc sanatatea si situatia financiara a europenilor. Potrivit studiului Barometrul Locuintelor Sanatoase 2022, realizat de grupul VELUX in colaborare cu compania de cercetare RAND Europe, reducerea riscurilor climatice la interior poate aduce Romaniei beneficii economice de 6,3 mld. euro pana in 2050, in timp ce toate statele membre UE ar putea economisi pana la 608 mld. euro.
Conform studiului realizat de VELUX, cladirile insalubre lasa amprente ecologice uriase si sunt costisitoare pentru intreaga comunitate, nu doar prin risipa de energie, ci si prin cresterea cheltuielilor cu asistenta medicala si scaderea productivitatii. Astfel, renovarea cladirilor in directia eficientei energetice si sustenabilitatii impacteaza direct calitatea vietii si contribuie la reducerea semnificativa a costurilor asociate cu energia. In plus, procesul de renovare poate sa creeze locuri de munca si sa stimuleze economiile locale.
In prezent, 1 din 3 europeni sufera de un pericol asociat climatului interior, printre care lipsa de lumina naturala, frigul, zgomotul, umezeala si mucegaiul, iar consecintele cladirilor nerenovate sunt resimtite la scara sociala: de la cresterea cheltuielilor cu asistenta medicala, la scaderea productivitatii, consum ridicat de energie. Potrivit celui mai recent raport realizat de ONU1, in ciuda cresterii investitiilor in eficienta energetica si a reducerii intensitatii energetice, consumul de energie si emisiile de CO2 din sectorul cladirilor si al constructiilor au revenit dupa pandemia COVID-19 la un nivel record.
Investitiile in renovare: Solutia pentru eficienta energetica si reduceri de costuri pe termen lung
Potrivit studiului VELUX, reducerea riscurilor climatice la interior prin renovarea corespunzatoare a cladirilor ar genera economii totale de peste 6,3 miliarde euro pentru Romania pana in 2050, astfel: 801 milioane euro la cheltuielile cu asistenta medicala, 425 milioane euro la sanatate si productivitate, 2,4 miliarde de euro pentru scoli si 1,3 miliarde de euro, respectiv 1,4 miliarde de euro pentru birouri, datorita productivitatii crescute in imobile mai bine ventilate si cu mai multa lumina naturala. Luand in considerare acesti indicatori pentru toate statele membre UE, economiile totale ale Europei pana in 2050 se ridica la 608 miliarde de euro.
Mai mult, reducerea expunerii la umezeala si mucegai si remedierea lipsei de lumina naturala in cladirile rezidentiale genereaza beneficii in materie de bunastare estimate la echivalentul a circa 100 de miliarde de euro pe an in tarile UE.
Studiul arata, de asemenea, ca beneficiile economice ale renovarilor pot fi masurate nu doar in contextul proprietatilor rezidentiale: cresterea vitezei de ventilatie in birouri cu 1 l/s poate genera economii nete de 189 milioane de euro pentru Romania pana in 2050, si pot ajunge pana la 1,3 miliarde de euro, in cazul in care rata de ventilatie este crescuta semnificativ (7 l/s).
Locuirea adecvata impacteaza si tinerii: cresterea vitezei de ventilatie pe persoana in scolile din Romania poate produce economii de pana la 2,4 miliarde de euro in 2050, in cazul in care rata de ventilatie depaseste 3 l/s.
„Avem nevoie de cladiri sanatoase pentru o societate durabila. Impactul renovarii este multiplu, de la eficienta energetica, la protectie climatica, romani mai sanatosi si mai productivi, grija pentru copiii nostri, care merita sa mearga la scoala in siguranta si sa locuiasca in case sanatoase. Mai mult decat atat, sa nu uitam de impactul la nivel de economie locala: atat renovarile cat si constructiile de cladiri noi creeaza locuri de munca si sustin afacerile locale, contribuind direct la bunastarea individuala si sociala”, a declarat Noemi Ritea, Director de Piata VELUX Romania si Moldova.