Sustenabilitatea reprezinta un ingredient vital pentru supravietuirea unei companii, considera Petre Marian Milut, unul dintre cei mai importanti antreprenori de pe piata materialelor de constructii din Romania, care controleaza compania Prefab, localizata in judetul Calarasi. Prefab are mai multe divizii si a dezvoltat in urma cu aproape un deceniu una dintre primele centrale de cogenerare (energie electrica si abur), in urma unei investitii de 10 milioane de euro.
„Cei care nu cred in sustenabilitate n-au viitor. Inseamna ca nu proiecteaza pentru viitor. Astazi, absolut toata proiectia care se face in lume, plecand din Silicon Valley si pana la Parlamentul European, este legata de ceea ce putem noi sa transmitem mai departe ca sa avem o planeta in viata”, a declarat Milut, presedintele Consiliului de Administratie al Prefab in primul episod al celui de-al doilea sezon „Afaceri pentru Viitor”.
Proiectul “Afaceri pentru Viitor ” este dezvoltat de Ambasada Sustenabilitatii in Romania (ASR), cu obiectivul de a atrage atentia asupra celor mai importante teme privind dezvoltarea sustenabila a afacerilor, in cadrul unor dialoguri cu cei mai importanti lideri ai mediului privat. Cel de-al doilea sezon este dedicat segmentului IMM si este realizat in parteneriat cu ING Romania.
“Misiunea noastra, la Ambasada Sustenabilitatii, este aceea de a incuraja si ajuta antreprenorii sa adopte modelul economic in care companiile, prin parteneriate, pot rezolva probleme sociale si de mediu fara a sacrifica eficienta economica.
Prin demersul nostru, emisiunea „Afaceri pentru Viitor”, vrem sa aflam cat de pregatit este mediul de afaceri din Romania sa faca tranzitia catre o economie mai echitabila si un business mai sustenabil, dar si sa le oferim exemple de urmat celor care acum pornesc pe drumul sustenabilitatii. Dupa ce in primul sezon am avut alaturi cei mai mari actori ai mediului de afaceri, sezonul 2 este constituit, de aceasta data, dintr-o serie de 10 dialoguri cu reprezentantii unora dintre cele mai importante IMM-uri care activeaza in Romania. Sustenabilitatea este o mare oportunitate de business si, de fapt, doar afacerile care investesc in sustenabilitate pot fi profitabile si pot avea un viitor pe termen lung”, adauga Dragos Tuta, fondator ASR.
„Ne bucuram sa putem contribui la acest demers al partenerului nostru, prin prezentarea unor modele de buna practica din comunitatea antreprenorilor ING, activi in diferite sectoare economice. In ultimii ani, in divizia Business Banking, am derulat programe dedicate zonei de educatie si sanatate financiara a clientilor nostri. In perioada urmatoare, vom mai face un pas inainte pentru a veni in sprijinul acestora prin dezvoltarea de produse verzi, pentru a reduce amprenta de carbon si a facilita tranzitia catre o economie circulara. Este necesar sa intensificam eforturile noastre pentru a crea o economie circulara, iar impartasirea celor mai eficiente metode este esentiala pentru a face progrese in aceasta directie”, a punctat Serge Offers, Head of Business Banking, ING Bank Romania.
Costurile aferente unei investitii in afaceri, in angajati, sau in programele de sustenabilitate nu ar trebui sa reprezinte un motiv de ingrijorare pentru antreprenori, cat timp afacerile lor sunt construite urmand principii solide, considera Petre Marian Milut.
De altfel, Milut a fost printre primii antreprenori care au facut pasi concreti pentru a produce energie verde in Romania. „Noi inca din anul 2000 am inceput demersurile si preocuparile pentru ceea ce astazi se numeste energie verde. Primele cautari au fost in Germania, la partenerul nostru, […] Am vazut cum abordau ei aceasta problema. Nici macar nu se vorbea in Romania despre asa ceva inca, dar ei (germanii – n. red.) vorbeau, stiau despre ce este vorba.”
Totodata, el remarca faptul ca rolul unui manager s-a schimbat semnificativ si in mod inevitabil in ultimele decenii, pe langa importanta indeplinirii obiectivelor financiare adaugandu-se si importanta aspectelor sociale. Totusi, identificarea unor manageri cu o viziune strategica asupra business-ului pe care il conduc si dezvoltarea unor competente manageriale complexe sunt procese pline de provocari, mai spune Milut, care considera ca investitiile in sanatate si educatie reprezinta alte elemente majore necesare pentru atingerea obiectivelor de sustenabilitate.