Intr-o perioada in care presiunea facuta de institutiile guvernamentale pentru desfasurarea online a actului educational este tot mai mare, exista companii care sprijina efectiv redeschiderea scolilor. Printre acestea se numara si Elis Pavaje, care, alaturi de Asociatia BookLand, reabiliteaza anul acesta curtile a inca 11 scoli din mediul rural, respectiv peste 5,000 mp de pavele, borduri, nisip, pietris, escavare si montaj.
O spun toti specialistii, profesori si doctori la un loc: desfasurarea offline a scolii nu reprezinta niciun risc de sanatate pentru copii, in acelasi timp asigurandu-le sanatatea mintala si dezvoltandu-le inteligenta emotionala. Fiindca psihiatrii ne-au prevenit deja: toate probleme psihoafective derivate din lipsa socializarii vor fi o povara foarte greu de purtat in urmatoarea perioada. Deja se vorbeste despre „generatia pierduta”, insa efectele lipsei educatiei se vor vedea abia peste cativa ani, cand copiii de azi vor fi adultii de maine... Si vorbim despre 1.6 miliarde copii din 190 tari.
Se poate desfasura eficient actul educational in format exclusiv online?
Chiar si tarile in care predarea digitala este avansata au fost luate prin surprindere de pandemie, fiindca majoritatea cadrelor didactice inca nu au abilitatile IT necesare pentru o buna predare online. La noi, pe langa acest aspect, se mai adauga lipsa infrastructurii (semnal telefonie / retea internet) si a dotarilor IT din scoli (desktopuri, laptopuri, tablete), ca sa nu mai vorbim despre situatia financiara precara a majoritatii familiilor sau lipsa de pregatire a parintilor. De fapt, nicaieri in lume parintii nu pot substitui cunostintele si tehnica de predare a profesorilor.
Iar daca abandonul scolar era oricum in crestere in ultimii ani, imaginati-va ce se va intampla acum, „datorita” Covid-19. Prin urmare, trebuie luate cele mai intelepte decizii, altfel urmarile vor fi ireversibile...
Anul trecut, in Romania, doar 0.02% dintre scoli au fost declarate focare Covid-19, insa tot sistemul a avut de suferit, copiii mergand efectiv la scoala doar cateva saptamani. In comparatie, in toamna anului 2020, in Franta, doar 27 scoli din cele peste 61,000 au fost inchise. O analiza facuta in Germania a demonstrat ca redeschiderea scolilor dupa vacanta de vara din 2020 nu a dus la cresterea numarului de infectati. In plus, germanii au preferat varianta offline recunoscand ca nu sunt suficient de pregatiti sa sustina online educatia copiilor.
De ce sa investim in scoli daca se vorbeste tot mai des despre educatia online?
Raspunsul e simplu: pentru ca situatia tulbure de fata este temporara. Iar in timp, vom fi invatat sa traim cu acest virus care, daca analizam la rece cifrele, nici nu are impactul dezastruos pe care masurile de preventie luate il au deja asupra sanatatii, economiei, stilului de viata si starii de spirit o oamenilor de pe intreaga planeta. Dar si pentru ca - cel putin pentru urmatorii cativa zeci de ani (la nivelul investitiilor reale in educatia romaneasca) - nimic nu se compara cu predarea offline si beneficiile acesteia asupra cresterii capacitatii intelectuale a copiilor. In plus, sa nu uitam ca si profesorii au nevoie de timp pentru a-si adapta metoda de predare la varianta online si a dobandi abilitatile software necesare.
Din fericire exista companii la a caror conducere se afla oameni - la randul lor parinti - care inteleg perfect ce se intampla in societate si care si-au propus sa intoarca in beneficiul comunitatilor locale o parte din profitul facut. Este si cazul familiei Gota, proprietarii Elis Pavaje, o companie care anul acesta a implinit 30 ani in productia de prefabricate din beton, productia de piatra cubica, montajul pavelelor si bordurilor si antrepriza generala in lucrari de infrastructura si amenajari exterioare.
Totul a inceput de la cele 2 pavele aduse din Germania de Elisiu Gota, fondatorul companiei. Cu un utilaj artizanal improvizat in curtea casei a inceput sa produca pavele similare, pana cand, astazi, Elis Pavaje a ajuns sa numere 4 fabrici (in judetele Alba, Prahova si Neamt), 600 de angajati, o productie zilnica de 20.000 mp de pavele si o cifra de afaceri de aproape 60 milioane euro. In 1991 Emil Gota avea 16 ani, iar fratele lui, Vasile Gota. 10 ani, ambii ajutandu-si tatal dupa orele de scoala. Fara sa stie si fara sa aiba conturate la acel moment liniile dezvoltarii profesionale, de fapt se pregateau pentru preluarea afacerii.
„Dezvoltarea infrastructurii de acces, publica sau privata, reprezinta misiunea noastra. Este viziunea tatalui meu, de la care am invatat meserie, si pe care vreau sa o duc mai departe. In acelasi timp, continui traditia de a intoarce comunitatii binele pe care ni-l face, contribuind la dezvoltarea afacerii noastre de familie care creste de la un an la altul. Ce poate fi mai important pentru dezvoltarea sanatoasa a copiilor nostri daca nu accesul la o educatie de calitate? Peste 80% dintre scolile romanesti nu au beneficiat de lucrari esentiale de reabilitare, asa ca noi am decis sa sprijinim initiativa Asociatiei BookLand care si-a asumat inca de anul trecut renovarea scolilor in mediul rural. Anul trecut i-am ajutat sa renoveze 3 scoli, anul acesta vom reabilita 11 curti si spatii acces in scoala. Am ales varianta unui parteneriat cu BookLand, versus realizarea pe cont propriu a acestui proiect, fiindca unindu-ne fortele putem face mai mult bine. Astfel ca IMPREUNA aducem bucurie catorva mii de copii anual. Iar acesta este doar inceputul unei colaborari pe care ne-o dorim pe termen lung deoarece copiii nostri merita sa paseasca cu incredere in scoala.” - Emil Gota, Director General Elis Pavaje.
Investitie în materiale și manopera în 11 școli primare și gimnaziale
Investitia de circa 50.000 euro in materialele si manopera aferenta montarii pavelelor si bordurilor se face in 11 scoli primare si gimnaziale rurale din judetele Arges, Calarasi, Caras Severin, Galati, Hunedoara, Iasi, Neamt, Olt si Sibiu.
4 dintre acestea sunt inaugurate deja (Liceul Tehnologic "Petre Ionescu Muscel” din comuna Domnesti AG, Scoala Gimnaziala din satul Mosoaia AG, Scoala Primara din satul Bobalna HD si Scoala Gimnaziala Hadrian Daicoviciu din comuna Orastioara de Sus HD), inca 3 se finalizeaza saptamana viitoare (Scoala Gimnaziala “Ion Albescu” din satul Boita SB, Scoala Gimnaziala din comuna Topana OT si Scoala Gimnaziala din satul Clocotici CS), diferenta urmand a fi realizata pana la finalul acestui an.
„As putea cita mari oameni de cultura pe tema importantei educatiei, insa ma rezum la a asculta vocile copiilor, parintilor, profesorilor. De 1.5 ani trecem printr-o trauma sociala care va avea efecte devastatoare asupra copiilor nostri si, implicit, asupra noastra, a adultilor - care vom ajunge sa stam spasiti pe margine si sa plecam rusinati capetele - daca nu facem ceva acum. Noi, Asociatia BookLand, alegem sa credem intr-un viitor decent si normal pentru tanara generatie! Si sa facem ceva in sensul acesta. Pentru ca educatia nu inseamna numai pregatirea pentru o viata mai buna, ci investitia cea mai de pret intr-un copil. Educatia inseamna libertate, alegere, putere. Nu credem in scoala online fiindca societatea noastra nu e inca pregatita pentru aceasta schimbare brusca. Credem, insa, cu tarie in mersul la scoala, in intalnirea cu colegii, in contactul cu profesorii si in interactiunea fizica de care orice copil are nevoie atunci cand invata sau se joaca. Iar noi vrem sa le asiguram conditiile de baza, reabilitand scolile din satele si comunele romanesti in care exista un urias potential intelectual pe care la ora asta Romania l-a lasat de izbeliste. Haideti sa nu ne pierdem speranta in normalitate si - indiferent ce se intampla in jurul nostru - sa nu ne abatem de la cea mai logica directie in care natia noastra o poate lua.” - Mihaela Petrovan, Fondator Asociatia BookLand.
Echipa BookLand si-a propus sa creasca an de an numarul de scoli renovate si chiar sa puna fundatia primei scoli etalon pentru sistemul de invatamant romanesc anul viitor.