La inceputul anului 2020, Asociatia Europeana a Industriei Cimentului - CEMBUREAU si-a anuntat intentia de a contribui decisiv la Pactul Ecologic European (Green Deal), avand ca obiectiv neutralizarea totala a emisiilor de carbon din intregul lant valori de productie si comercializare a cimentului si betoanelor, pana in 2050.
Pactul Ecologic European, lansat in decembrie 2019 sub titlul Green Deal de catre Comisia Europeana, propune intreprinderea masurilor necesare pentru ca Europa sa devina neutra din punct de vedere al impactului asupra climei, pana in anul 2050.
Pentru alinierea la acest obiectiv, CEMBUREAU isi va revizui toate tintele de sustenabilitate cuprinse in manifestul propriu "2050 Low Carbon Roadmap", actiune in urma careia va elabora o "foaie de parcurs" revizuita, ce va stabili rolul-cheie al cimentului si betonului in economia circulara si va determina o cale de realizare a dezideratului de neutralitate a emisiilor de carbon de-a lungul intregului lant valoric in Europa, pana in 2050.
"Ca industrie, suntem hotarati sa ne asiguram ca ne jucam rolul de a ajuta Europa sa isi indeplineasca obiectivele de reducere a emisiilor. Datorita betonului, industria noastra are un material de constructie deja durabil, ce poate fi pozitionat ca facilitator esential in tranzitia catre o societate neutra din punct de vedere al emisiilor de carbon. Beneficiile pentru sustenabilitate ale betonului, ca produs fabricat local, incluzand durabilitatea, masa termica, reciclabilitatea si capacitatea de absorbtie a carbonului (n.r. in procesul de concasare anterior reutilizarii, betonul absoarbe aproximativ 25% din cantitatea de CO2 emisa in productie), fac din acesta un material de constructii optim pentru constructia de cladiri si infrastructuri durabile, chiar si in contextul noii abordari provocate de schimbarile climatice", a declarat Raoul de Parisot, presedintele CEMBUREAU.
Industria din Europa a inregistrat deja progrese semnificative in directia imbunatatirii eficientei energetice si a reducerii amprentei de carbon.
In perioada urmatoare, Comisia Europeana va propune un act legislativ european privind clima, prin care acest angajament politic va deveni o obligatie juridica si va impulsiona investitiile. Printre masurile concrete ce vor fi intreprinse se afla decarbonizarea sectorului energetic, renovarea cladirilor, sprijinirea inovatiilor in industrie si introducerea unor forme de transport public si privat mai putin poluante si mai ieftine.