RO EN
Coșul este gol

CE: Gestionarea deseurilor din constructii, in atentia comisiei

La nivelul statelor membre ale Uniunii Europene, sectorul de constructii genereaza cel mai mare volum de deseuri, respectiv a treia parte din totalul deseurilor (doua tone anual / cetatean). Mare parte din acestea se pot recicla, insa rata medie de recuperare pentru UE nu ajunge nici macar la 50%. Principalele obstacole in calea reciclarii sunt date de lipsa unor reglementari clare in acest domeniu, a unui mecanism functional si a increderii in calitatea materialelor reciclate, dupa cum se precizeaza intr-un studiu recent elaborat sub egida Comisiei Europene. In sprijinul educarii populatiei si companiilor in directia reciclarii, CE a publicat „Protocolul UE pentru gestionarea deseurilor din constructii si demolari”, detalii despre acesta fiind expuse in cadrul unei conferinte in care au fost implicate atat asociatiile de profil din tara noastra (Asociatia Producatorilor de Materiale de Constructii din Romania - APMCR, Patronatul din Industria Cimentului si altor Produse Minerale pentru Constructii din Romania - CIROM, Romanian Green Building Council - RoGBC si Asociatia Romana pentru Managementul Deseurilor - ARMD), Ministerul Mediului si reprezentanti ai companiilor Iridex Group, CTE Solution, Adarco Invest si alti cativa operatori care sunt implicati conex in activitatea de reciclare. “Produsele de constructii din Romania sunt realizate conform reglementarilor europene. In plus, acestea au o anumita caracteristica, respectiv aceea de a-si mentine performantele constant pe intreaga durata de exploatare, ceea ce le face sa fie materie potrivita pentru reciclare. Ce se intampla, de fapt, cu deseurile in Romania? Autogospodarire! Pentru a schimba acest lucru, am colaborat cu Ministerul Mediului pentru realizarea unei hotarari de guvern privind gestionarea deseurilor din constructii, care in acest moment se afla in etapa de avizare”, a declarat Claudiu Georgescu, presedintele APMCR. Avand in vedere ca o tona de deseuri are o valoare de aproximativ 10 euro, in Uniunea Europeana ar putea fi economisiti, in fiecare an, aproximativ 7,5 miliarde euro ca urmare a imbunatatirii utilizarii deseurilor din constructii si demolari. De asemenea, poate oferi avantaje majore pentru industria europeana de constructii si reciclare, deoarece stimuleaza cererea de materiale reciclate. Actiunile propuse prin intermediul protocolului vor contribui, pana in anul 2020, la atingerea tintei de reciclare de 70% din deseurile pentru constructii si demolari, prevazute in Directiva-cadru privind deseurile (Directiva 2008/98/CE privind deseurile). Pentru a accesa protocolul Uniunii Europene pentru gestionarea deseurilor din constructii si demolari, click aici
 

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter