In prezent Primaria Sibiu gestioneaza peste 30 de santiere deschise pe care lucrarile sunt in curs, in diferite stadii. Dintre acestea mentionam urmatoarele:
In cartierul Turnisor:
- Pe strazile Zavoi si Graului retelele de apa si canalizare sunt aproape finalizate si s-a inceput sapatura generala pentru modernizarea drumului
- Pe strada Ovazului se lucreaza, de asemenea, la drum
- Pe strada Seceratoarelor se lucreaza atat la drum, cat si la trotuare
In cartierul Gusterita:
- Pe strada Luncii, noua retea de apa este gata si se lucreaza la canalizarea pluviala
- Pe strazile Gorunului si Octavian Nita, retelele de apa si canalizare au fost modernizate si se lucreaza la drum
- Pe strada Malinului se finalizeaza trotuarele, carosabilul fiind la nivel de prim strat asfaltic
- Pe strazile Muncitorilor si Pinului se toarna ultimul strat de asfalt.
De asemenea, au inceput lucrarile de reamenajare a parcarilor si aleilor dintre blocuri din zona strada Scoala de Inot - strada Lomonosov. Aici se efectueaza sapatura pentru introducerea tubulaturii subterane in care vor fi coborate cablurile suspendate. De asemenea, este in curs modernizarea retelei de iluminat public. Acelasi tip de lucrari se efectueza in spatele blocurilor de pe bulevardul Milea, in zona sediului Inspectoratului Judetean de Politie.
Pe Calea Dumbravii se continua lucrarile de reparatii. Se lucreaza la trotuare pe tronsonul dintre Hotelul Hilton si Cimitirul Municipal si s-a inceput frezarea asfaltului vechi de pe acest tronson. Lucrarile de reparatii continua si pe bulevardul Vasile Milea, lucrandu-se la borduri pe tronsonul dintre strada Oituz si strada Semaforului. Pe strazile Raului si Cibinului s-a asternut saptamana trecuta noul strat de asfalt, lucrarile fiind in prezent finalizate, inclusiv marcajele rutiere. Reparatii se efectueaza si pe strazile Targu Cailor si Popa Sapca. Trotuarele si parcarile au fost finalizate si se asterne asfalt pe carosabil.
Pe langa reabilitarea strazilor, a inceput si modernizarea Stadionului Municipal. Aceasta este prima etapa de modernizare a unui obiectiv public important. Vechile tribune sunt in proces de demolare pentru a fi reconstruite ulterior, iar la tribuna oficiala se vor moderniza scarile, scaunele si instalatiile. Continua si lucrarile la imobilul din Piata Mica nr. 22, o cladire care va avea functiuni publice. In prezent se lucreaza la finisaje si se amenajeaza curtea interioara. La o alta cladire ce va avea functiuni publice, strada Turismului, nr. 15, lucrarile continua cu reabilitarea fatadei.