BIFE-SIM, cel mai important targ international dedicat industriei mobilei, echipamentelor si accesoriilor din Romania, va avea loc intre 12 si 16 septembrie 2018, la Romexpo. Editia din acest an se va desfasura in noile spatii expozitionale - pavilioanele B1 si B2, locul ideal pentru gazduirea targurilor si expozitiilor de talie internationala.
BIFE-SIM promite sa fie platforma de lansare a noutatilor a peste 350 de companii romanesti si straine, care vor prezenta solutii ingenioase pentru orice tip de spatiu, dar si pentru toate gusturile. Vor fi expuse si prezentate diferite stiluri de mobilier printre care: contemporan, vintage, art deco, minimalist, baroc, racoco, rustic, neo clasic, eclectic, art nouveau, glamour si multe altele.
O serie de demonstratii practice se vor desfasura de-a lungul zilelor la BIFE-SIM, astfel incat cei interesati sa fie informati cu obiectivitate despre calitatea si caracteristicile mobilierului pe care doresc sa-l achizitioneze fie pentru casa si gradina, fie pentru birouri sau alte spatii. In cadrul evenimentului organizat de Romexpo in parteneriat cu Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania si Camera de Comert si Industrie a Romaniei va avea loc si cea de-a XVI-a editie a Concursului National de Design.
Competitia se va desfasura in doua etape si isi propune sa ofere tinerilor designeri de mobilier si decoratiuni interioare posibilitatea de a se afirma. Castigatorii vor fi anuntati in cadrul targului.
„BIFE-SIM este un targ de referinta in industria mobilei. Este expozitia anuala cu cel mai mare impact asupra sectorului, iar faptul ca, de anul acesta avem si spatii de expunere a produselor si echipamentelor adecvate, poate aduce numai beneficii. De aceea le transmit managerilor companiilor membre APMR, care s-au inscris deja ca participanti la BIFE-SIM 2018, sa fie atenti la construirea standurilor si la promovarea la fata locului. Trebuie profitat la maximum de acest spatiu de expunere. Noile pavilioane sunt inalte si permit branduirea la inaltime. In acest sens, va recomandam sa faceti prospectie, respectiv sa vizionati noile pavilioane B 1 si B2, sa discutati cu reprezentantii ROMEXPO modalitatile de construire si de promovare impreuna cu designerii standurilor.
Firmelor care nu s-au decis inca daca sa participe la cea de-a XXVII-a editie a Targului International de Mobila, Echipamente si Accesorii, BIFE-SIM 2018, le comunicam ca APMR impreuna cu ROMEXPO au facut deja repartizarea pe spatii pentru cele inscrise pana in prezent. Le recomandam companiilor producatoare de mobila si accesorii sa se grabeasca in luarea deciziei, pentru a putea rezerva spatiile pe care si le doresc si pentru a avea timpul necesar realizarii unor standuri adecvate noilor pavilioane expozitionale.” Aurica Sereny, presedinte APMR
”BIFE-SIM este una dintre cele mai mari si mai importante manifestari expozitionale pe care Romexpo le organizeaza. Impreuna cu partenerii de la Asociatia Producatorilor de Mobila din Romania ne propunem sa sustinem producatorii romani si importatorii si sa le asiguram o platforma de expunere organizata la standarde internationale, un spatiu unde timp de 5 zile sa isi prezinte produsele si serviciile direct celor interesati sa le achizitioneze.
Totodata, ne dorim sa contribuim la construirea de parteneriate trainice intre expozantii romani si cei straini, iar BIFE-SIM 2018 sa reprezinte punctul de pornire pentru viitoare proiecte de succes.
In ceea ce-i priveste pe vizitatori, le putem promite ca BIFE-SIM 2018 le va dezvalui cele mai populare tendinte din domeniul mobilierului si le va furniza cele mai bune sfaturi si idei creative pentru transformarea casei in caminul ideal, in concordanta cu personalitatea si preferintele lor! Va asteptam la BIFE-SIM 2018, locul unde calitatea, varietatea si ingeniozitatea mobilierului isi dau intalnire!” Mihai Costris, Director General Romexpo.