Municipalitatea va realiza terenuri de sport pentru mai multe scoli si licee din Iasi. Este vorba despre 17 unitati de invatamant: Colegiul National (cu o valoare a investitiei estimata la 169.940 lei), Colegiul National „Costache Negruzzi” (390.040 lei), Colegiul National „Mihai Eminescu” (333.240 lei), Colegiul National „Octav Bancila” (485.900 lei), Colegiul National „Garabet Ibraileanu” (400.270 lei), Colegiul Tehnic „I. C. Stefanescu” (536.600 lei), Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” (400.270 lei), Liceul Tehnologic „Petru Poni” (400.270 lei), Liceul Economic de Turism (316.490 lei), Scoala Gimnaziala „Stefan Barsanescu” (347.890 lei), Scoala Gimnaziala „Titu Maiorescu” (196.020 lei), Scoala Gimnaziala „Alexandru cel Bun” (383.890 lei), Scoala Gimnaziala „Gh. I. Bratianu” (316.490 lei), Scoala Generala „Alecu Russo” (442.590 lei), Scoala Gimnaziala „Elena Cuza” (337.670 lei), Scoala Gimnaziala „Bogdan Petriceicu Hasdeu” (400.270 lei) si Scoala Gimnaziala „Bogdan Petriceicu Hasdeu” - Corp D (317.990 lei). Proiectele care vizeaza aprobarea indicatorilor tehnico - economici si a devizului general se vor afla pe ordinea de zi a consilierilor locali in sedinta extraordinara de joi, 28 decembrie.
La mijlocul lunii martie, municipalitatea ieseana a depus la Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene (MDRAPFE) un set de 32 de proiecte pentru a primi finantare din partea Executivului. Fondurile urmau sa fie alocate prin intermediul Programului National de Dezvoltare Locala, valoarea totala a proiectelor municipiului Iasi fiind de aproape 78 milioane de lei. Acestea vizau doua domenii majore: educatia si sanatatea, pe lista proiectelor figurand mai multe obiective de la unitatile de invatamant preuniversitar si spitalele din Iasi. Ulterior, MDRAPFE a decis sa nu finanteze proiectele municipalitatii iesene, iar conducerea Primariei a luat decizia ca acestea sa fie realizate cu fonduri de la bugetul local. Toate proiectele mentionate au facut obiectul unor hotarari de Consiliu Local care au fost dezbatute si votate in sedinta extraordinara a legislativului iesean din 6 martie.
PUZ pentru spitalul regional de urgenta si noua sala polivalenta
Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) pentru Spitalul Regional de Urgenta si noua Sala Polivalenta sunt la un pas de aprobare. Saptamana trecuta cele doua proiecte de hotarare aferente au fost afisate pe site-ul Primariei. In termen de 10 zile calendaristice de la afisare (22 decembrie), cei interesati pot trimite in scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare pe adresa Primaria Municipiului Iasi.
Conform proiectelor mentionate, suprafata studiata pentru PUZ al Spitalului Regional de Urgenta este de 120.000 metri patrati aflati in zona Moara de Vanr. Inaltimea maxima a acesteia va fi de maxim 25 de metri, iar regimul de inaltime 2S + P + 5E. Certificatul de urbanism a fost emis pe 27 noiembrie.
Terenul studiat pentru PUZ al noii Sali Polivalente, care va fi construita tot in zona Moara de Vant, are o suprafata de 187.116 metri patrati. Inaltimea maxima a acesteia va fi de maxim 25 de metri, iar regimul de inaltime S + P + 3E + Eth. Certificatul de urbanism a fost emis tot pe 27 noiembrie.
Veolia va investi aproape 3 milioane de euro in sistemul de termoficare
Veolia Energie Iasi a anuntat ca va investi in acest an 2,8 milioane de euro din fonduri proprii intr-un proiect important din Iasi. Compania urmareste realizarea cogenerarii pe perioada de vara la CET I Tudor Vladimirescu prin instalarea unui motor de cogenerare cu puterea electrica intre 4,1 si 4,7 MW si o putere termica intre 4,1 si 5 MW. Motorul va functiona in paralel cu CAF 1 si va respecta standardele de mediu in vigoare.
„Dorim cresterea eficientei economice a productiei energiei termice pentru perioada de vara. Trecerea la o solutie bazata pe cogenerare, fata de producerea separata a energiei electrice si termice, conduce la scaderea emisiilor poluante in atmosfera. Investitia va fi derulata din fonduri proprii si va fi derulata de Veolia Energie Iasi. In perioada urmatoare ne propunem sa achizitionam motorul, sa obtinem autorizatiile necesare si sa il instalam”, au declarat reprezentantii Veolia Energie Iasi. Noul motor va fi pus in functiune pana in luna iulie a acestui an.