RO EN
Coșul este gol

GESTIONAREA deseurilor si imbunatatirea calitatii apei sunt obiective primordiale

Gestionarea deseurilor ramane o provocare majora pentru Romania, in pofida progreselor formale inregistrate ca urmare a adoptarii planului national de gestionare a deseurilor in decembrie 2017. In ceea ce priveste calitatea apei, Romania trebuie sa isi imbunatateasca in continuare politica in domeniu in conformitate cu Directiva-cadru privind apa. In plus, Romania face inca eforturi pentru punerea in aplicare a Directivei privind tratarea apelor urbane reziduale si pentru ameliorarea cantitatii si a calitatii apei potabile.
Calitatea slaba a aerului continua sa fie o problema in Romania. Principalele surse de poluare a aerului provin din sectorul transporturilor si din cel al energiei, in special din utilizarea combustibililor fosili/solizi in gospodarii. Romania ar putea inregistra progrese semnificative in vederea solutionarii acestei probleme prin: restructurarea sistemului energetic si a sistemului de incalzire a gospodariilor (prin favorizarea integrarii surselor regenerabile si trecerea la gaze naturale, la incalzirea centralizata si la controlul poluarii), masuri de trafic si alte masuri de control si prevenire a poluarii.
In acelasi timp, au fost identificate deficiente grave si structurale in datele privind calitatea aerului masurate de reteaua de monitorizare din Romania si raportate Comisiei Europene. In realitate, situatia ar putea fi mult mai grava decat cea raportata efectiv.
In ceea ce priveste conservarea naturii, punerea in aplicare a directivelor privind natura ramane o provocare considerabila. In Romania, reteaua Natura 2000 pare sa fie afectata de lipsa unui cadru adecvat de capacitate administrativa si de deficitul de cunostinte si date actualizate
Romania se bazeaza in continuare intr-o masura considerabila pe fondurile si oportunitatile de creditare ale UE. Cu toate acestea, exista un deficit de capacitate administrativa si un grad insuficient de pregatire/maturizare a proiectelor, precum si de prioritizare a diferitelor aspecte de mediu. Acest lucru afecteaza capacitatea de utilizare a fondurilor care sunt disponibile si foarte necesare.
Comisia a publicat cea de a doua evaluare a punerii in aplicare a politicilor de mediu (EIR), ca parte a initiativei sale lansate in 2016, in scopul imbunatatirii punerii in aplicare a politicii europene de mediu si a normelor convenite de comun acord in toate statele membre ale UE. Punerea in aplicare a politicii si a legislatiei UE in domeniul mediului este esentiala pentru un mediu sanatos, oferind, totodata, noi oportunitati in ceea ce priveste cresterea economica durabila, inovarea si crearea de locuri de munca. Daca legislatia in domeniul mediului ar fi pusa in aplicare pe deplin, suma care s-ar economisi la nivelul UE in ceea ce priveste costurile de sanatate si costurile directe pentru mediu ar fi de circa 55 de miliarde EUR pe an.
Dnul Karmenu Vella, comisar pentru mediu, afaceri maritime si pescuit, a declarat: „Comisia Juncker s-a angajat sa construiasca o Europa care ofera protectie. Garantarea faptului ca cetatenii europeni beneficiaza de o gestionare de cea mai buna calitate a aerului, a apei si a deseurilor si asigurarea protectiei capitalului nostru natural sunt prioritare. Evaluarea punerii in aplicare a politicilor de mediu are rolul de a ajuta statele membre sa realizeze aceste obiective prin punerea la dispozitia acestora a informatiilor si a instrumentelor de care au nevoie.”
Evaluarea prezinta situatia politicilor de mediu si a normelor de punere in aplicare in fiecare tara a UE, identificand, totodata cauzele lacunelor in materie de punere in aplicare. Aceasta contribuie la gasirea unor solutii inainte ca problemele sa devina urgente si are ca scop sprijinirea factorilor de decizie nationali prin stabilirea prioritatilor care necesita o atentie deosebita. Toate statele membre au utilizat programul de invatare reciproca EIR P2P („Peer­to­Peer”), instituit in 2017, care faciliteaza invatarea si schimbul de experienta intre autoritatile de mediu.
Pachetul include: 28 de rapoarte de tara care prezinta situatia actuala in ceea ce priveste punerea in aplicare a legislatiei UE in domeniul mediului, precum si oportunitati de imbunatatire in fiecare stat membru si o comunicare ce formuleaza concluzii si defineste tendintele comune la nivelul UE, precum si recomandari de imbunatatire adresate tuturor statelor membre in care trebuie intreprinse actiuni prioritare esentiale.
Situatia actuala in principalele domenii de politica
Evaluarea arata ca optsprezece state membre continua sa se confrunte cu niveluri ridicate ale emisiilor de oxid de azot (NOx), iar cincisprezece tari trebuie sa reduca in continuare emisiile de particule (PM2,5 si PM10).Avand in vedere impactul poluarii atmosferice asupra sanatatii, in conformitate cu comunicarea sa din mai 2018, intitulata „O Europa care ofera protectie: aer curat pentru toti”, Comisia s-a angajat in dialoguri privind aerul curat cu mai multe tari din UE, in paralel cu adoptarea unor masuri mai bine directionate de asigurare a respectarii legislatiei.
Chiar daca, in ansamblu, cadrul politic pentru economia circulara a fost consolidat, prevenirea generarii deseurilor ramane o provocare importanta pentru toate statele membre. In ceea ce priveste gestionarea deseurilor, noua state membre sunt pe cale sa isi atinga obiectivele in materie de reciclare, iar cinci state membre si le-au atins deja, insa exista riscul ca paisprezece state membre sa nu reuseasca sa isi atinga obiectivul de reciclare a deseurilor municipale pentru 2020. Soliditatea si eficienta sistemelor de gestionare a deseurilor reprezinta un element esential al economiei noastre circulare.
In ceea ce priveste apa, mai sunt multe de facut pentru a atinge pe deplin obiectivele directivelor privind apa, in special in ceea ce priveste asigurarea unei stari bune a corpurilor de apa pana in anul 2027. Apele reziduale urbane nu sunt tratate inca in mod corespunzator in doua treimi din statele membre. Cresterea investitiilor este esentiala pentru indeplinirea acestor obiective, iar fondurile UE vor continua sa sprijine eforturile de punere in aplicare.
In ceea ce priveste protejarea naturii si a biodiversitatii, reteaua Natura 2000 a continuat sa se extinda, atat in zonele terestre, cat si in cele marine. UE a depasit deja obiectivul de desemnare, pana in 2020, a 10 % din zonele sale costiere si marine ca zone marine protejate, astfel cum prevede Conventia privind diversitatea biologica. Cu toate acestea, majoritatea statelor membre trebuie sa isi intensifice eforturile pentru finalizarea si gestionarea retelei Natura 2000.
In ceea ce priveste schimbarile climatice, statele membre au inregistrat progrese importante in punerea in aplicare a legislatiei UE in domeniul climei si obiectivele 2020 vor fi, probabil, indeplinite. Cu toate acestea, pentru respectarea angajamentelor noastre internationale in temeiul Acordului de la Paris si pentru prevenirea celor mai grave consecinte ale schimbarilor climatice este nevoie sa se intensifice eforturile depuse la nivelul fiecarui stat membru si la nivelul UE.
Evaluarea punerii in aplicare a politicilor de mediu a creat un nou instrument - programul de invatare reciproca menit sa stimuleze schimbul transfrontalier de experienta intre autoritatile de mediu din diferite state membre. De la lansarea sa, toate statele membre au fost implicate in cel putin un eveniment care vizeaza economia circulara, calitatea aerului, reglementarile privind lemnul, natura si biodiversitatea, precum si aspecte legate de calitatea apei.
Evaluarea analizeaza, de asemenea, unii factori favorizanti, cum ar fi guvernanta in materie de mediu, factori care ar putea imbunatati in mod semnificativ punerea in aplicare. Comisia le solicita statelor membre sa imbunatateasca armonizarea obiectivelor de mediu cu alte obiective de politica, sa imbunatateasca eficienta si eficacitatea administratiei publice si sa fie mai transparente in ceea ce priveste informatiile relevante din punctul de vedere al mediului. De asemenea, poate fi sporita in continuare implicarea autoritatilor regionale si locale si a altor parti interesate in abordarea principalelor provocari legate de punerea in aplicare.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter