A fost semnat contractul de finantare al proiectului „Reabilitarea si modernizarea Muzeului National al Pompierilor “Foisorul de Foc” din Bucuresti, Sector 2”, care a fost depus de catre Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020. Beneficiarii directi sunt potentialii vizitatori ai muzeului (din Municipiul Bucuresti si judetul Ilfov), agentii economici din zona obiectivului (din domeniul alimentatiei publice, din domeniul comertului sau a altor servicii care ar putea inregistra o crestere pe masura ce zona devine un punct de atractie turistica), personalul muzeului (care isi va putea desfasura activitatile in conditii de siguranta).
Un alt beneficiar important este comunitatea locala, care va fi avantajata ca urmare a implementarii proiectului, prin reintroducerea obiectivului de patrimoniu in viata culturala a orasului, dar si in circuitele turistice regionale si nationale. O alta categorie de beneficiari ai proiectului va fi formata din operatorii turistici/culturali privati sau publici, care isi pot imbogati pachetele turistice prin adaugarea obiectivului de patrimoniu in circuitele culturale. In mod indirect, pompierii reprezinta un alt grup tinta intrucat, prin vizitarea obiectivului "Foisorul de Foc", activitatea acestora devine si mai cunoscuta publicului larg.
Obiectivul general al proiectului este "valorificarea patrimoniului cultural si a identitatii culturale prin reabilitarea, modernizarea si promovarea obiectivului de patrimoniu - Muzeul National al Pompierilor Foisorul de Foc".
Obiectivele specifice ale proiectului
Obiectivul specific nr.1: Consolidarea, restaurarea, reabilitarea si modernizarea Muzeului National al Pompierilor Foisorul de Foc.
Obiectivul specific nr.2: Diversificarea sectorului economic al zonei, prin promovarea obiectivului de patrimoniu, contribuind la dezvoltarea turismului cultural.
Obiectivul specific nr.3: Refacerea instalatiilor interioare si montarea de echipamente noi.
Obiectivul specific nr.4: Realizarea unui sistem de iluminat arhitectural si ambiental pentru punerea in valoare a elementelor de detaliu, ancadramentelor, capetelor de tiranti si a amenajarii peisagistice.
Obiectivul specific nr.5: Digitizarea obiectivului de patrimoniu.
Valoarea totala a proiectului este de 21.313.845,70 lei. Valoarea totala nerambursabila este de 16.998.851 lei, iar durata de implementare este de 55 luni.