Cele mai recente rezultate ale indicelui perceptiei membrilor Consiliului Investitorilor Straini (FIC) despre mediul de afaceri (evaluat in cadrul unui raport realizat in martie 2019) aduce cateva semne importante de ingrijorare si lasa deschisa intrebarea daca ceea ce vedem acum este o tendinta care se va accentua sau doar niste semnale trecatoare. Ne va fi mai usor sa raspundem la aceasta intrebare dupa urmatorul sondaj din septembrie, subliniaza, intr-un comunicat, expertii organizatiei.
De cativa ani incoace, cu fiecare editie a indicelui de perceptie, FIC a remarcat o discrepanta: pe de-o parte, companiile se asteptau la o crestere semnificativa a veniturilor si a cifrei de afaceri, dar in acelasi timp erau tot mai ingrijorate de predictibilitatea cadrului de reglementare, legislativ si fiscal. Ceea ce difera acum este faptul ca, desi continua sa fie ingrijorati de calitatea cadrului de reglementare si lipsa predictibilitatii, membrii FIC sunt mai sceptici cu privire la perspectivele de crestere a afacerilor lor:
• 24% dintre respondenti se asteapta ca veniturile lor sa se contracte, fata de doar 14% anul trecut;
• 20% se asteapta ca afacerile lor sa se contracte comparativ cu 12% care anticipau asta in martie 2018;
• aproximativ 20% dintre respondenti vad o diminuare a exporturilor si a activitatii lor pe piata interna, dublu fata de acum 6 luni;
• 30% se asteapta ca rezultatele lor pentru urmatoarele 12 luni sa se inrautateasca fata de perioada anterioara, comparativ cu 15% care aveau aceste asteptari in martie 2018;
• 35% vad un declin al investitiilor lor, comparativ cu 19% care vedeau asta in 2018;
• 37% dintre respondenti considera ca vor angaja mai putine persoane in perioada urmatoare, in timp ce in 2018 doar 17% au raspuns astfel.
La aceasta editie a indicelui de perceptie, au raspuns 47 dintre cei 125 de membri FIC.
Analizand principalele rezultate, specialistii FIC au ajuns la diverse concluzii, ce reprezinta, de fapt, semnale de alarma.
„Inca observam un numar consistent de respondenti, care considera ca afacerea lor va creste si care vor continua sa investeasca, dar exista semne ca aceasta tendinta se poate inversa. Este inca prematur sa stim daca vorbim despre o schimbare pe termen scurt sau despre ceva structural si mai profund. Vom avea o viziune mai buna atunci cand vom derula sondajul in septembrie 2019. Totusi, vazand aceste rezultate, consideram ca trebuie sa transmitem un avertisment timpuriu - si anume ca norii par sa se adune, iar lipsa de predictibilitate pe care am vazut-o in ultima perioada incepe sa aiba efecte negative”, avertizeaza reprezentantii FIC.
Aproape 85% dintre respondenti declara ca mediul de afaceri din Romania s-a inrautatit, procent record in sondajul FIC pana in prezent. Dupa OUG nr. 79, la finalul anului trecut, OUG nr. 114/2018 a avut un impact puternic asupra unor sectoare importante din economia romaneasca si a condus si la o scadere semnificativa a Bursei de Valori Bucuresti atat din cauza prevederilor sale, cat si din cauza absentei totale a dialogului si a transparentei, se mai arata in comunicat. Companiile activeaza acum intr-un mediu de afaceri care asteapta, in orice moment, o ordonanta de urgenta cu impact asupra operatiunilor si profitabilitatii lor.
In plus, mediul de afaceri se confrunta, in prezent, cu noi ingrijorari privind modificarile propuse pentru Legea Dialogului Social, incertitudini legate de sistemul ce reglementeaza Pilonul 2 de pensii si piata de capital din Romania, lipsa fortei de munca si diminuarea cererii din zona euro. Atentia prea mare acordata modificarilor sistemului judiciar, criticate de Comisia Europeana, duce la scaderea increderii, deoarece creeaza impresia ca un mediu de afaceri sanatos nu este o prioritate pentru autoritati.
„Desi inca nu stim daca acest declin al perceptiei investitorilor este trecator sau va fi de lunga durata, credem ca fereastra masurilor cu rezultate imediate si a stimulentelor fiscale se inchide cu repeziciune. Ca Romania sa mentina ritmul de crestere din anii trecuti, sunt necesare reforme profunde, dar si o abordare diferita in ceea ce priveste procesul legislativ si dialogul cu mediul de afaceri. Politicile publice de importanta majora nu mai trebuie adoptate fara dialog si analize de impact bine facute, infrastructura trebuie construita, administratia trebuie sa se digitalizeze, iar companiile din Romania trebuie sa urce in lantul valoric global. Niciuna dintre aceste masuri nu este facila si probabil nu se va materializa daca decidentii nu se consulta in mod corespunzator cu mediul de afaceri. Noi credem ca dialogul deschis cu decidentii ar putea gasi solutiile la o serie de probleme care risca sa afecteze cresterea si dezvoltarea pe termen lung”, mai subliniaza specialistii FIC.
***
Membrii FIC au investit zeci de miliarde de euro in economia romaneasca, angajeaza aproximativ 185.000 de persoane si au o cifra de afaceri totala de peste 190 miliarde de lei, reprezentand o cincime din PIB-ul romanesc. Ca atare, FIC este profund angajat in cresterea sustenabila a economiei si bunastarea angajatilor si a cetatenilor romani. Pentru a descarca raportul complet, click aici!