Una dintre investigatii vizeaza posibile schimburi de informatii sensibile din punct de vedere comercial intre companii concurente pe piata leasingului financiar si a creditului de consum. Partile investigate sunt: Consiliul Patronatelor Bancare din Romania, Asociatia Societatilor Financiare din Romania (ALB), Patronatul Leasingului si al Creditului din Romania (PLCR), Patronatul Creditului IFN (PCIFN) si toate companiile membre ale acestor organizatii, si Diplomat Consult SRL.
“Monitorizam permanent aceasta piata si pregatim declansarea investigatiei de mai mult timp, iar un rol important l-au avut informatiile furnizate in luna august de una dintre partile investigate, care a aplicat la programul de clementa”, a declarat Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei. Cea de-a doua investigatie se refera, de asemenea, la o posibila coordonare a politicilor comerciale prin fixarea pretului si/sau o impartire de piata realizata printr-un schimb de informatii sensibile intre companii concurente active pe piata leasingului operational si a serviciilor conexe acestora din Romania.
Inspectiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucuresti si sunt justificate de necesitatea obtinerii tuturor informatiilor si documentelor necesare clarificarii posibilelor practice anticoncurentiale analizate. Inspectiile inopinate reprezinta o etapa importanta in cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurential, efectuarea acestora nereprezentand o antepronuntare in ceea ce priveste vinovatia companiilor. Documentele ridicate in cadrul inspectiilor se afla in analiza autoritatii romane de concurenta, in cadrul procedurilor specifice. In situatia in care Consiliul Concurentei va constata incalcarea regulilor de concurenta, companiile implicate risca amenzi de pana la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care coopereaza cu autoritatea de concurenta, in cadrul programului de clementa, pot obtine imunitate la amenda sau reduceri substantiale ale amenzilor.