Interventiile realizate au vizat reabilitarea fatadei, a sarpantelor, a salii mari si a celei mici, a foyerului, holurilor si scarilor interioare, precum si a curtilor, vitraliilor, subsolului si instalatiilor. De asemenea, au fost montate un ascensor si o rampa destinata persoanelor cu dizabilitati. Sorin Maxim, directorul general al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Vest-Organism Intermediar pentru Programul Operational Regional 2014-2020, a precizat faptul ca scopul acestor finantari este acela de a accelera procesul de absorbtie, plata catre Primaria municipiului Arad urmand sa fie realizata curand.
“Este un proiect de mare insemnatate pentru comunitatea aradeana. Putem spune ca in aproximativ o luna de zile, in bugetul municipiului Arad va intra o suma importanta de bani si ne bucuram ca finantarile pe care le-am acordat in timp, se vor intoarce la aradeni”, a declarat primarul municipiului Arad, Gheorghe Falca.
Totodata, directorul Filarmonicii de Stat aradene, Doru Orban, a subliniat faptul ca este vorba despre cea mai mare investitie culturala din ultima suta de ani, ca performanta, Filarmonica de Stat din Arad situandu-se deasupra unor sali de spectacole de renume, din Budapesta sau Viena.
Valoarea finantarii nerambursabile a proiectului este de 15.796.833, iar valoarea totala a acestuia este de 17.178.539 lei.