Cu o investitie de peste 11,5 milioane euro, ALKA Group a demarat lucrarile de constructie a noii capacitati de productie pentru biscuiti si snacks-uri sarate, localizata in Ploiesti. Finalizarea proiectului este programata pentru primul trimestru din 2019, iar fabrica va oferi in prima faza peste 80 locuri de munca noi in orasul Ploiesti.
„Noua fabrica din Ploiesti este un proiect ambitios, in care avem mare incredere, de aceea le multumim inca o data celor care au fost alaturi de noi in cei peste 20 de ani de prezenta in Romania. Avem planuri foarte mari pentru urmatorii ani, iar sprijinul partenerilor si clientilor nostri este cel mai important. Suntem incantati ca am ajuns in aceasta faza si, in sfarsit, vedem cum inca o fabrica se construieste de la zero, fabrica in care se va produce la cele mai inalte standarde ale industriei”, a declarat Ady Hirsch CEO ALKA Group.
Noua unitate de productie, care ocupa o suprafata totala de peste 10.000 mp, se construieste in Parcul Industrial Ploiesti. Fabrica va fi alcatuita dintr-o hala de productie, un depozit de materii prime, un depozit de produs finit, un corp administrativ, local tehnic, dar si un magazin de desfacere cu terasa. Investitia este una de tip lant integrat - de la preluarea materiei prime principale pana la desfacerea directa catre consumatori. Peste 25% din intregul amplasament va fi dedicat spatiilor verzi.
Din totalul investitiei de 11,5 milioane euro, 2.394 milioane euro reprezinta ajutor public nerambursabil prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR)*, restul sumei provenind din cofinantare privata impreuna cu Unicredit Bank. Prin constructia noii fabrici din Ploiesti, ALKA Group continua sa ofere romanilor produse de calitate si contribuie atat la dezvoltarea economica a regiunii, cat si la dezvoltarea pietei muncii prin oferirea in prima faza a peste 80 de locuri de munca in noua unitate de productie.
Despre ALKA Group
In 2017, grupul ALKA a inregistrat o cifra de afaceri de 173 milioane lei si are in prezent peste 600 de angajati, avand pozitie in top 3 jucatori in multe dintre segmentele in care activeaza. Grupul Alka a fost infiintat in 1994 ca investitie de tip greenfield. Alka era atunci prima companie din Romania producatoare si distribuitoare de cafea macinata ambalata, vidata si in pliculete. De atunci, Alka a investit zeci de milioane euro in tehnologie si in dezvoltarea productiei locale. In prezent, Alka Group acopera multe categorii, cu prezenta pe intreg teritoriul Romaniei cat si in afara acestuia.
In anul 2018, in urma unui amplu proces de rebranding, portofoliul companiei a fost regandit, sub marca Alka dezvoltandu-se o gama larga de produse, atat dulci cat si sarate. Marcile consacrate s-au bucurat si ele de o reimprospatare a designului de ambalaj: Prajiturile dulci sub marca Prajitura casei, Napolitane sub marca Alfers, Snacks-uri sarate sub marca Toortitzi. Portofoliul mai contine si Cafea prajita si ambalata (sub marcile Stretto si Gold Mocca). De asemenea, compania este importator si distribuitor al produselor Perfetti Van Melle, pentru brandurile Chupa Chups si Mentos. Prin activitatea sa, Alka colaboreaza direct si indirect cu zeci de mii de parteneri din toata tara.
Proiectul este finantat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul National de Dezvoltare Rurala (PNDR). Programul National de Dezvoltare Rurala este implementat de Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale, din subordinea Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale. PNDR este finantat de Uniunea Europeana si Guvernul Romaniei prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala. Operatiunea finantata se deruleaza pe o perioada de 24 luni, incepand cu data de 24.10.2017 si estimand a fi finalizata pana in data de 23.10.2019, iar finantarea publica nerambursabila este in valoare de 2.394.329 Euro.