La sediul ADR Centru din Alba Iulia, domnul Albert Tibor, primarul orasului Baile Tusnad, si domnul Simion Cretu, director general ADR Centru, au semnat contractul de finantare din cadrul Axei Prioritare 7 a programului REGIO 2014-2020, prin care vor fi alocate sume totale de aproape 11 milioane lei pentru investitii in modernizarea a patru strazi in lungime de peste doi kilometri si realizarea de piste de biciclete in aceasta statiune turistica, pentru dezvoltarea durabila a turismului.
De asemenea, au semnat si un al doilea contract, aferent proiectului „Reabilitarea termica a unor blocuri de locuit din Municipiul Gheorgheni - LOT 1″, finantat prin prioritatea de investitii 3.1.A ce vizeaza imbunatatirea eficientei energetice a cladirilor de locuit. Acest proiect prevede reabilitarea termica a zeci blocuri si are o valoare totala de peste 14,6 milioane lei, din peste 1,76 milioane euro sunt alocati catre beneficiarul proiectului.
Proiectul ”Reabilitarea infrastructurii rutiere in scopul dezvoltarii turistice a statiunii balneare Baile Tusnad” este finantat in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, Axa prioritara 7 - Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabila a turismului, respectiv Prioritatea de investitii 7.1, care vizeaza sprijinirea unei cresteri favorabile ocuparii fortei de munca, prin dezvoltarea potentialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care sa includa reconversia regiunilor industriale aflate in declin, precum si sporirea accesibilitatii si dezvoltarea resurselor naturale si culturale specifice. Obiectivul general al cererii de finantare este de a asigura refunctionalizarea cailor rutiere situate in intravilan, in vederea imbunatatirii mediului urban, precum si pentru cresterea atractivitatii si competitivitatii turistice a statiunii balneo-climaterice. Edilii considera ca astfel se vor imbunatati serviciile publice oferite turistilor, dar si utilizatorilor locali de spatii verzi si de sport, prin cresterea accesibilitatii acestora.
”Prin acest proiect vom investi inclusiv in reabilitarea trotuarelor si pentru modernizarea sistemului de iluminat public de pe strazile vizate si pe strada Oltului. Strazile reabilitate, aleile, parcarea, pista de biciclete, se adreseaza tuturor categoriilor sociale si de varsta. Dintre categoriile de beneficiari potentiali amintesc atat persoanele cu domiciliul in Baile Tusnad dar si turistii care viziteaza orasul nostru. Un factor important in proiectarea lucrarilor la aceste strazi, alei si a parcarii a fost aplicarea principiului egalitatii de sanse, asa ca, prin natura investitiei, toate vor fi accesibile tuturor persoanelor, indiferent de mobilitatea acestora, inclusiv pista de biciclete. Acestea vor putea fi folosite de tineri sau mai putin tineri biciclisti, de copii cu role, de parintii cu carucioare pentru copii, dar si persoanele cu dizabilitati locomotorii. Astfel vor beneficia de rezultatele proiectului toti locuitorii si turistii”, a declarat domnul primar Albert Tibor.
Lucrarile - estimate sa se finalizeze la sfarsitul lunii septembrie 2021 - prevad reabilitarea strazilor Ciucas, Brazilor, Jókai Mór si Morii, in lungime totala de 2,15 kilometri, realizarea de piste de biciclete pe Aleea Lac Ciucas si strada Oltului, concomitent cu reabilitarea parcarii si a treptelor pietonale de pe Oltului. Prin reabilitarea acestor artere rutiere, zona statiunii turistice va fi valorificata ca areal de agrement multifunctional in aer liber, iar potentialii beneficiari ai proiectului din mediul privat si-au exprimat dorinta de a realiza investitii noi, care vor genera in mod direct locuri de munca. Valoarea totala a acestui proiect este de 10.915.836,64 lei, din care 98% sunt alocati prin POR 2014-2020, respectiv aproape 10,5 milioane lei - peste 2,36 milioane euro.
”Prin facilitatile existente in turismul balneo-climateric, Regiunea Centru se remarca la nivel national. Baile Tusnad este una dintre cele mai frumoase statiuni montane, nu numai din judetul Harghita, ci si din tara, foarte usor accesibila de la Miercurea-Ciuc si din zona Brasov - Sfantu Gheorghe. Chiar daca este unul dintre cele mai mici orase, statiunea, de importanta internationala, se afla intr-un loc deosebit, in mijlocul unor paduri de brazi si foioase, cu un aer deosebit de curat, foarte bogat in ioni negativi. In Statiunea Baile Tusnad, au mai fost finantate, prin POR 2007-2013, obiective privind structurile de primire turistica, iar acum edilii doresc sa ofere noi posibilitati de petrecere a timpului liber, localnicilor si turistilor. De aceea, in septembrie 2017 am semnat proiectul de amenajare parcuri si spatii verzi, in valoare totala de peste 6,7 milioane lei, iar acum sustinem imbunatatirea sistemului rutier pentru cresterea mobilitatii publicului larg, pentru a avea acces la structurile de primire turistica existente. In cadrul acestei prioritati a Programului REGIO am semnat pana acum sapte proiecte, iar valoarea sumelor totale care vor fi investite este de peste 18 milioane euro. Prin corelarea investitiilor publice cu investitiile private, rata somajului se va reduce simtitor in zonele turistice si rezultatele activitatilor edilitare vor fi vizibile direct in cresterea calitatii vietii”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Cel de-al doilea proiect prevede realizarea lucrarilor de reabilitare termica la patru blocuri din Cartierul Florilor (la numerele 45/sc E, 46, 49 si 51), la trei blocuri de locuinte de pe strada Bucin (nr. 18, 23 si 24), la doua blocuri de pe str. Miron Cristea (aflate la nr. 8 si 9-11), precum si la blocul de la nr. de pe str. Dr. Fejer David. In total este vorba de 559 de familii, respectiv peste 2.000 de cetateni. Cresterea performantei energetice la aceste blocuri de locuinte din municipiul Gheorgheni se va asigura prin realizarea unor lucrari care vor duce la diminuarea consumurilor energetice pentru incalzirea apartamentelor, asigurarea si mentinerea climatului termic interior, limitarea pierderilor de caldura catre mediul exterior, precum si ameliorarea aspectului urbanistic al localitatii. Practic, pe langa termoizolarea partii opace a acestor zece blocuri (pereti, acoperisuri/terase si zona hidroizolatiilor de la fundatii), se va schimba tamplaria veche cu tamplarie termoizolanta, performanta energetic si se vor monta sisteme de producere a energiei electrice din surse regenerabile (panouri solare), dar si inlocuirea becurilor clasice cu becuri cu consum redus de energie.
”Familiile din aceste blocuri vor beneficia de rezultatele proiectului prin doua elemente: imbunatatirea conditiilor de locuit si cresterea confortului termic in locuinte, precum si prin reducerea consumului de caldura necesar, implicit prin reducerea sumelor achitate pentru energia termica. Practic, consideram ca necesarul de caldura se va reduce in medie cu circa 70% fata de nivelul actual, scazand consumul de combustibil si emisiile poluante. Astfel toata populatia municipiului va beneficia de aer mai curat. In plus, un lucru important este ca proiectul va determina si reducerea subventiei acordate de municipalitate pentru pretul agentului termic, sumele economisite urmand a fi folosite pentru investitii in municipiu. Pe langa aceasta cerere de finantare, mai avem depus un proiect, prin care vom continua procesul de reabilitare termica, la inca 19 blocuri din orasul nostru”, a declarat domnul primar Nagy Zoltán din Gheorgheni, dupa semnarea de azi a contractului de finantare prin programul REGIO 2014-2020.
Bugetul acestui proiect prevede o suma totala de 14,601,050.85 lei, pentru realizarea tuturor lucrarilor, pana in data de 30 iunie 2021. Din aceasta suma, 60% este alocarea financiara nerambursabila din partea Autoritatii de Management a POR, respectiv 8.081.943,84 lei (circa 1.766.770 euro).