RO EN
Coșul este gol

AdePlast: Vanzari de peste 100 de milioane de euro, in crestere cu 13%

AdePlast, cel mai important producator autohton de materiale de constructii, a inregistrat o crestere de 13%, fata de anul precedent, cu o cifra de afaceri de 474.000.000 Rezultatul reprezinta un moment cheie in evolutia companiei, avand in vedere depasirea pragului de 100 de milioane de euro.
Business-ul Adeplast s-a situat pe crestere pe tot parcursul anului 2018, iar din punct de vedere al capacitatilor de productie, compania a inregistrat un upgrade major prin inaugurarea noii platforme industriale de la Isalnita.
“Nu a fost un an usor pentru domeniul nostru, insa am reusit sa ne mentinem intr-un trend de crestere foarte bun, avand in vedere evolutiile pietei si dimensiunea companei. Ritmul ascendent se datoreaza faptului ca AdePlast a ajuns, prin produsele sale, sa fie aproape indispensabila intr-o constructie, indiferent de stadiul in care se afla. La aceasta se adauga investitiile in tehnologie de ultima ora la nivel mondial, dar si capacitatea logistica de a livra marfa la nivelul intregii tari in 24 de ore de la comanda. Este un obiectiv strategic pe care ni l-am propus in ultmii ani si reusim sa-l indeplinim cu brio in fiecare zi, mai ales ca acum ne ajuta din plin si fabricile de pe platfoma din Craiova”, declara Daniel Stancescu, CEO AdePlast.
AdePlast si-a depasit tinta de dezvoltare setata pentru 2018 si continua procesul investional in noi capacitati de productie
„Un alt obiectiv al AdePlast pentru 2018 a vizat mentinerea unei rate de crestere a cifrei de afaceri cu peste 10%. Daca la 6 luni inregistram o crestere de 12%, la finalul anului am ajuns la 13%. Am depasit obiectivele estimate si in zona resurselor umane, unde am avut o proiectie de 400 angajati la finalul lui 2017, pentru 2018 si, iata ca, am ajuns la 460, la sfarsitul anului trecut. 78 de locuri de munca au fost generate doar de platforma de la Isalnita”, a precizat Daniel Stancescu, CEO AdePlast.
Calitatea produselor, logistica si certificarile europene au constituit argumente solide pentru export in tari precum Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Austria, Italia, Germania si Spania, noua platforma de la Craiova preluand comenzi si pentru tarile din fosta Iugoslavie.
„Dupa ce anul trecut am investit 22 de milioane de euro in platforma de la Craiova, procesul investitional continua si in 2019, pentru care am programat investitii de peste 7.5 milioane euro in marirea flotei auto si in platformele de la Craiova si Ploiesti. Aici vom construi doua noi fabrici de polistiren de densitati mari, dedicat lucrarilor cu standarde speciale”, sustine Daniel Stancescu, CEO AdePlast.
AdePlast acopera tara cu patru platforme
Cea mai recenta platforma operationala este platforma din Craiova. Noua platforma industriala este construita pe o suprafata de 20 de hectare, unde functioneaza o fabrica de polistiren expandat cu o capacitate anuala de 700.000 metri cubi si una de adezivi si mortare uscate cu o capacitate de 1600 tone/zi, similara cu cea de la Roman. Tehnologiile de productie implementate la Isalnita sunt cele mai noi la nivel mondial.
AdePlast detine la Roman o zona industriala care include o fabrica de adezivi si mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone/an si o linie de productie de polistiren expandat cu o capacitate anuala de 700.000 de metri cubi.
La Oradea, Adeplast a dezvoltat o capacitate de productie de 250.000 de tone de adezivi si mortare uscate, o fabrica de vopsele si tencuieli decorative care produce 50.000 de tone/an, precum si una de polisiren expandat de 700.000 de metri cubi de polistiren expandat pe an.
Pe platforma industriala de la Ploiesti se afla o fabrica de adezivi si mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone/an, o fabrica de polistiren expandat (EPS) de 1,05 milioane de metri cubi, o linie de productie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adauga o fabrica de vopsele, tencuieli decorative, lacuri si emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone/an.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter