RO EN
Coșul este gol

ORADEA: Trei ofertanti pentru proiectarea parcarii din zona Spitalului de Urgenta

La procedura de achizitie a serviciilor de proiectare la faza PT+DE+CS+DTAC si expertiza geotehnica pentru construirea unei parcari aferente Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Oradea, la termenul din data de 19 aprilie s-au prezentat 3 ofertanti din Oradea, Iasi si Bucuresti. Acestia sunt: Tehnoproiect - lider, cu subcontractantii: Prospect Geo 2000 SRL, B&B Geoteh Consulting, Antrepriza Proiect, Edildrum Construct, Vector Instal, Termoline; NM Construction Zone - lider, cu subcontractantul: CES Consulting Services SRL si IM Design Studio - lider, cu subcontractantul LGBP Design.
In perioada urmatoare vor fi evaluate ofertele tehnice si, ulterior, ofertele financiare ale proiectantilor, in vederea stabilirii echipei de arhitecti si ingineri care va elabora documentatia tehnico-economica necesara autorizarii si realizarii lucrarilor.
Constructia unei noi parcari in apropierea spitalului este necesara din cauza cresterii numarului de autoturisme si a cererii de locuri de parcare, precum si a cresterii traficului si a perioadelor de congestionare in zona. Totodata, Spitalul Clinic Judetean reprezinta unitatea sanitara cea mai complexa a judetului Bihor, indeplinind si functia de spital de urgenta, asigurand asistenta medicala de specialitate in majoritatea specialitatilor pentru locuitorii din municipiul Oradea, din judetul Bihor si chiar judetele limitrofe. Pacientii si apartinatorii, dar si cadrele medicale au nevoie de parcari in proximitatea Spitalului. In prezent, locurile de parcare disponibile sunt foarte putine, comparativ cu numarul mare de solicitari.
Cladirea parcarii va fi amplasata in aliniamentul strazii Gheorghe Doja, spre vest de spital, la intersectia cu strada Salvarii. Prin intermediul acestei investitii vor fi create 516 locuri de parcare, in cadrul unei constructii supraetajate cu regim de inaltime pe 5 niveluri (S+P+2E+Terasa). Aceasta a fost gandita in contextul geometriei terenului, fiind folosita panta drumului lateral in vederea realizarii a cate unui acces independent la fiecare nivel si optimizarea circulatiei. Intrarea si iesirea din parcare la nivelul P0 se face din strada Gheorghe Doja, prin amenajarea a 2 benzi de circulatie suplimentare.
Parcarea va asigura cel putin 6 locuri destinate persoanelor cu dizabilitati si mai multe statii de incarcare pentru autovehicule electrice. Proiectul va propune conectarea parcarii printr-o pasarela de cladirea ambulatoriului, ce urmeaza a fi extinsa, aflandu-se momentan in stadiu de proiectare la faza PT.
Datorita caracteristicilor geofizice speciale ale terenului, inca din faza SF au fost elaborate un studiu geotehnic si o expertiza geotehnica, ce urmeaza a fi extinse si aprofundate si la faza proiectului tehnic de executie, inclusiv cu elaborarea unui calculul de stabilitate a versantului.
Pentru realizarea obiectivului este necesara desfiintarea unor cladiri existente pe amplasamentul lucrarii, procedurile de expropriere fiind demarate deja de municipalitate. Utilitatile desfiintate, precum rezerva de apa si postul trafo de la Spitalul Judetean, vor fi incluse in noua constructie a parcarii.
Odata finalizata, parcarea va fi inglobata in sistemul unitar de monitorizare si de management al parcarilor din municipiul Oradea, aflat intr-un permanent proces de upgradare din punctul de vedere al echipamentelor si al programelor folosite.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter