RO EN
Coșul este gol

BIA Cristian Negrila: Arhitectii pierd lucrari din cauza blocarii fondurilor europene

Blocarea fondurilor europene pentru Romania are efecte negative si asupra activitatii proiectantilor, prin reducerea numarului de comenzi. Arh. Cristian Negrila, administrator al Biroului Individual de Arhitectura (BIA) omonim, din Ramnicu Valcea, precizeaza ca oprirea proiectelor dezvoltate cu finantari nerambursabile afecteaza direct companiile din breasla proiectarii deoarece acestea nu mai pot contracta lucrari importante. „Am elaborat aproape trei ani planuri pentru obiective realizate din fonduri europene, iar faptul ca aceste proiecte au fost blocate, din cauza numeroaselor fraude descoperite de Comisia Europeana la nivel national, lucrarile s-au oprit pe termen nedefinit. In acest fel, practic, toti cei care erau implicati au avut de pierdut multe contracte, inclusiv biroul propriu de arhitectura”, declara Cristian Negrila. Totodata, specialistul subliniaza faptul ca recesiunea economica nu a avut un impact major asupra numarului de lucrari pentru companie. „In privinta unor beneficiari a fost primordiala ideea ca investitiile bune se fac in vremuri de criza, atunci cand, in general, preturile pentru terenuri, materiale de constructii si servicii de consultanta, proiectare si executie scad, din cauza decalajului major dintre cerere si oferta. In prezent, avem clienti care doresc sa investeasca mai mult decat in perioada de <boom> imobiliar”, explica administratorul firmei. Din punct de vedere al dezvoltarii mediului urban ca aspect arhitectural, Cristian Negrila sustine ca, in perioada urmatoare, circulatia in orasele mari va fi radical schimbata, prin largirea strazilor pentru mijloacele de transport pana la aliniamentul cladirilor. In acest fel, vor disparea trotuarele pentru pietoni care marginesc soselele, urmand ca acestia sa circule, departe de zgomot si poluare, in special pe aleile dintre blocuri, in parcuri sau prin alte zone unde va fi interzis accesul auto. Cristian Negrila considera ca principala modificare pe care tara noastra ar trebui s-o implementeze este aceea ca administrarea mediului urban sa fie numai in sarcina arhitectilor, in detrimentul politicienilor si al oamenilor de afaceri din domeniul imobiliar. BIA Cristian Negrila elaboreaza, in prezent, planurile pentru o fabrica de mobila, o unitate de productie a BCA-ului, un pavilion de evenimente si mai multe restaurari de cladiri din Cluj-Napoca si Sibiu.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter