Antreprenorul suedez Skanska a obtinut in primul trimestru din acest an venituri de 35,1 miliarde coroane suedeze - SEK (3,26 miliarde euro), dupa aplicarea ajustarilor pentru eliminarea influentelor exercitate de fluctuatiile de curs valutar rezultand o scadere de 11%. Rezultatele operationale au cumulat 0,5 miliarde SEK, ceea ce reprezinta o contractie de 30%. Pe segmentul de constructii, valoarea comenzilor contractate s-a situat la 27,3 miliarde SEK (32,9 miliarde SEK in perioada de referinta), insa indicatorul de backlog s-a mentinut aproximativ constant, cumuland 190,1 miliarde SEK (dupa ce la finele lunii decembrie 2018 era de 192 miliarde SEK). De asemenea, incasarile diviziei respective au fost de 35,33 miliarde SEK, constituind o majorare de 2%. In ceea ce priveste activitatea de dezvoltare a proiectelor rezidentiale, aceasta a generat venituri de 2,14 miliarde SEK (+14%), la polul opus plasandu-se obiectivele comerciale, cu o scadere de 77% (884 milioane SEK). Conducerea Skanska a reconfirmat obiectivul de imbunatatire a profitabilitatii activitatii de antreprenoriat, precum si pe cel de mentinere a performantei la nivelul dezvoltarii de proiecte. In ceea ce priveste constructiile, tinta propusa a fost atinsa in mare parte, iar in urmatorii ani se asteapta o continuare graduala a procesului de revigorare, asteptata in special de la pietele din Polonia si SUA. Performanta scazuta pe segmentul dezvoltarii de obiective comerciale este explicata prin numarul scazut de cesiuni din intervalul analizat - ceea ce este normal pentru inceputul unui an - insa in urmatoarele trimestre este de asteptat instalarea unei tendinte solide de recuperare. O certitudine este aceea ca interesul investitorilor se plaseaza in continuare la niveluri-record din punct de vedere istoric. Prognozele in ceea ce priveste evolutia pietei sunt optimiste, insa incertitudinile politice si macroeconomice fac dificila realizarea unor estimari concrete, mai ales in ceea ce priveste durata acestei tendinte pozitive. Skanska detine pozitii competitive favorabile pe pietele unde urbanizarea constituie un factor major de incurajare a cererii, indiferent daca aceasta vizeaza infrastructura, constructiile rezidentiale sau comerciale. In Romania, Skanska Construction a raportat pentru 2017 o cifra de afaceri de 113,3 milioane de lei, iar Skanska Property a comunicat incasari de 22,04 milioane de lei. La momentul actual, grupul deruleaza operatiuni de executie a obiectivului Campus 6, din zona Politehnica a Capitalei si ansamblului de birouri Equilibrum, din zona Barbu Vacarescu, compus din doua cladiri cu o suprafata totala de peste 40.000 mp.
Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.