RO EN
Coșul este gol

C&W Echinox: Industria de constructii a atras ISD de 12 miliarde euro in 10 ani

Sectorul imobiliar si al constructiilor din Romania a atras in ultimii zece ani investitii straine directe (ISD) de circa 12 miliarde de euro, astfel ca ponderea acestui segment in soldul total al ISD a urcat in 2021 la 17,4%, comparativ cu 9,2% in 2012, releva datele Bancii Nationale a Romaniei analizate de compania de consultanta imobiliara Cushman & Wakefield Echinox.
In aceste conditii, imobiliarele si constructiile reprezinta al doilea cel mai mare receptor de capital strain din Romania, dupa industria prelucratoare (30% din sold), devansand comertul (17,2%).
Soldul investitiilor straine directe (ISD) din sectorul constructii si tranzactii imobiliare a ajuns la finalul anului 2021 la 17,4 miliarde de euro, inregistrand cea mai mare rata de crestere dintre toate sectoarele economice in perioada 2012-2021, respectiv de 219%.
Sunt considerate investitii straine directe capitalul social varsat si rezervele ce revin unui investitor nerezident care detine cel putin 10% din voturi sau din capitalul social subscris al unei intreprinderi rezidente, instrumentele de natura datoriei dintre acest investitor sau grupul din care face parte acesta si intreprinderea rezidenta in care a investit, precum si profitul reinvestit de catre acesta.
Cresterea constanta a fluxului net de investitii straine din sectorul constructiilor si al tranzactiilor imobiliare din ultimii zece ani se reflecta si din evolutia stocului de spatii imobiliare moderne, investitorii straini fiind un jucator important pe toate segmentele pietei.
Astfel, in ultimii zece ani au fost construite proiecte imobiliare de birouri, retail, industrial si logistica in suprafata totala de circa 7 milioane de metri patrati la nivel national, pornind de la un stoc de 5,5 milioane de metri patrati contabilizat in 2012. Mai mult, segmentul rezidential a inceput sa beneficieze si el, cu precadere in ultimii 5 ani, de prezenta crescuta a investitorilor straini, dezvoltatori ce fie au finalizat, fie au in diverse stadii de executie constructia a zeci de mii de locuinte in principalele orase ale tarii.
De altfel, investitorii straini sunt cei mai mari proprietari de spatii imobiliare moderne din Romania, pe toate segmentele pietei, detinand mai mult de 70% din stocul total de astfel de spatii.
Cristi Moga, Head of Capital Markets Cushman & Wakefield Echinox: „Cu o medie a investitiilor de circa 1,2 miliarde de euro pe an, capitalul strain a jucat un rol determinant in evolutia pietei imobiliare locale in ultimul deceniu, contribuind totodata la consolidarea Romaniei ca hub IT si logistic major in estul Europei. Romania este o tara in care potentialul de dezvoltare ramane imens pe toate segmentele, iar alaturi de capitalul autohton, din ce in ce mai vizibil in ultimii ani, prezenta investitorilor straini este mai mult decat benefica. Din acest punct de vedere, autoritatile au o mare responsabilitate in crearea unui cadru legal si fiscal transparent si predictibil dezvoltarilor si investitiilor imobiliare, in conditiile in care Romania se afla in competitie pentru atragerea acestui capital. Din pacate, situatia creata la nivelul Bucurestiului in ultimii 2 ani a determinat numerosi dezvoltatori sa isi reevalueze optiunile de investitii”.

AGENDA CONSTRUCTIILOR

Vizualizaţi acum şi valorificaţi toate oportunităţile!
Ştiri de calitate și informaţii de afaceri pentru piaţa de construcţii, instalaţii, tâmplărie şi domeniile conexe. Articolele publicate includ:
- Ştiri de actualitate, legislaţie, informaţii statistice, tendinţe şi analize tematice;
- Informaţii despre noi investiţii, lucrări, licitaţii şi şantiere;
- Declaraţii şi comentarii ale principalilor factori de decizie /formatori de opinie;
- Sinteza unor studii de piaţă realizate de către organizaţii abilitate;
- Date despre noile produse şi tehnologii lansate pe piaţă.
AGENDA INVESTITIILOR
EURO-CONSTRUCTII
EURO-FEREASTRA
FEREASTRA

Abonare newsletter